Festivalul de gastronomie artizanală „La Pas”, la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii

Data:

spot_img

Festivalul de gastronomie artizanală „La Pas”, organizat în perioada 13 – 15 octombrie, evidențiază hrana ca patrimoniu cultural imaterial, care devine, astfel, ambasadoarea mai multor culturi şi liant al diferitelor comunităţi locale din TM2023.

Evenimentul va avea loc la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” Timişoara, unde vor putea fi degustate bunătăţi din satele multietnice ale Banatului, din inima Transilvaniei şi nu numai, produse artizanale, de la mici producători, structuri de economie socială (SES) şi ferme de familie, potrivit unui comunicat al organizatorilor La Pas, remis, marţi, Agerpres.

Oferta este irezistibilă: slănina fragedă de porc de Bazna, brânza de Hoghilag, dulceaţa de ardei iute şi gemul de rubarbă sau rabarbăr, cum zic cei de la SES Fruleco Saschiz, zacusca după reţeta din Ţara Momârlanilor, sau cu Legume de la Hetiur, brandul familiei Cristurean, din Mureş – zona Sighişoara, sunt doar câteva dintre ele. Plus deja celebrele haioşe cu gem de prune care se pregătesc în Banat, un desert evreiesc – hamantaş şi unul cehesc – rulada dulce cum se face în Sfânta Elena, sat vechi de 200 de ani locuit de cehi în Coronini, Caraş-Severin.

Citește și: Cine este Katalin Karikó și visul care a dus la crearea vaccinului anti COVID-19

„La Pas” mai serveşte şi supa anti-risipă, gătită pe ritm de muzică, din legume salvate de prin pieţe şi magazine. Se va pregăti în alte ateliere dedicate, un desert din biscuiţii şi laptele care nu s-au consumat în şcoli, precum şi borcane anti-risipă, cu condimente, acţiuni menite să atragă atenţia asupra dimensiunii risipei alimentare.

„La Pas” este un eveniment-manifest care promovează producţia sustenabilă de hrană şi cultură, precum şi consumul responsabil, toate cu grijă pentru mediu, resurse şi oameni şi este organizat de Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare (CRIES) în cadrul Programului La Pas / Slowing Down, reprezentând rezultatul colaborării cu peste 50 de instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, şcoli şi grupuri de iniţiativă.

Programul artistic, la fel ca la ediţiile anterioare, este susţinut de artişti originali, formaţii relevante atât prin muzica şi aprecierea de care se bucură, cât şi prin mesajele pe care le transmit şi implicarea lor socială, cu artişti, invitaţi şi oaspeţi din regiune, din Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bosnia şi Herţegovina şi Ucraina.

Citește și: VIDEO Percheziţii în Ploieşti la membrii clanurilor Mantu şi Zetreanu într-un dosar privind fapte comise cu violenţă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: La Pas / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...