Festivalul Filosofiei de la Cluj, desfășurat în perioada 10-13 octombrie de Universitatea Babeș-Bolyai, a adus împreună studenți și pasionați de filosofie pentru a explora tema identităților.
„Cine ar fi crezut că se vor umple sălile până la ultimul loc și chiar se va sta pe jos la discursuri filosofice? Iată că lumea nu e chiar atât de pierdută pe cât ne plângem.
Doar in această săptămână s-au desfășurat trei festivaluri maraton: cel de filosofie, festivalul de știință și unul de tehno-artă. Fiecare a adus oameni și idei, opere și cărți, un suflu proaspăt de gândire și creație.
In săli au fost copii și părinți, seniori și studenți și practic, așa cum spunea și colegul meu Ciprian Mihali, marele câștig/merit al acestor evenimente poate că este chiar întâlnirea dintre oameni, faptul că au ocazia să se afle și să gândească împreună”, a transmis jurnalista Ruxandra Hurezean.
O sărbătoare a minților libere
Organizatorii încurajează pe toți cei interesați să se alăture acestei sărbători a minților libere, promițând o experiență plină de inspirație și provocări intelectuale. Festivalul se angajează să stimuleze dialogul și să apropie oamenii prin explorarea valorilor și identităților care ne definesc în societatea contemporană.
„Festivalul de Filosofie Cluj își propune să ofere unui public cât mai larg (elevi, studenți și foști studenți, cercetători, profesori, cetățeni ai orașelor și satelor noastre, curioși și entuziaști) ocazia unei sărbători a minților libere, a cunoașterii și a spiritului critic, care să-i apropie pe oameni unii de alții, să-i incite să gândească împreună și să dialogheze despre ce înseamnă astăzi identitățile noastre. Epoca identității în care trăim e plină de întrebări pe care ni le punem fiecare despre cine suntem, despre crizele prin care trecem, despre identitățile pe care ni le asumăm sau pe care ni le elaborăm punandu-le laolaltă într-o poveste internă unitară, despre moștenirile pe care le împărtășim și despre viitorul pe care vrem să-l construim”, au anunțat organizatorii.
Festivalul se încheie, astăzi, cu discuții pe teme critice și un atelier special de filosofie pentru copii. De asemenea, vor avea loc conferințe despre identitate, relația om-natură și o dezbatere ce vizează legătura dintre identitate și politică. Vezi programul mai jos:
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Facultatea de Istorie și Filosofie UBB)