Ediția din acest an a Festivalului de book-trailere Boovie se va desfășura în perioada 25-28 iulie la Brașov, spre deosebire de anii precedenți, când s-a desfășurat la Focșani, orașul unde, de altfel, s-a și “născut” acest eveniment anual inedit.
În urmă cu opt ani, Carmen Ion, profesoară de Limba și Literatura Română în Focșani, și-a dorit să îi determine pe elevii ei să citească. I se părea că modul tradițional de interpretare a unui text nu îi mai atrage pe copiii din ziua de astăzi către lectură. Astfel că i-a provocat să creeze book-trailere. Exercițiul didactic început într-o sală de clasă a devenit între timp un concurs la care se înscriu elevi din toată țara și chiar și din străinătate.
Book-trailerele elevilor au ajuns să fie prezentate publicului de la cel mai important festival de film organizat în România, Transilvania International Film Festival (TIFF), iar Boovie a fost prezentat Comisiei Europene ca strategie didactică.
Continuarea în G4Media.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Boovie Festival / Facebook)