​Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a bătut toate recordurile în acest an

Data:

spot_img

Cea mai amplă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a ajuns la final duminică seara, după zece zile în care municipiul a fost transformat într-o imensă scenă pentru 3.500 de participanţi din 75 de ţări, cu sute de evenimente care au adus premiere şi mai ales recorduri de audienţă.

„Magia şi emoţia au cuprins în cele zece zile întregul oraş şi împrejurimile sale, iar bucuria reîntâlnirii cu artele spectacolului a fost egalată doar de frumuseţea pe care mii de artişti au împărtăşit-o cu publicul prin arta lor. Din calculele acestui moment, se estimează că media zilnică de participanţi la FITS a fost de 85.000 de persoane. Expoziţii dintre cele mai variate, un cer de magneţi şi un Ziar Orizontal, un totem to Frumiria, instalaţii diverse, din Piaţa Mare şi până la Mall Promenada, au împânzit oraşul cu creativitate, multe dintre ele putând fi admirate la orice oră din zi şi din noapte pe toată durata Festivalului!”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor remis Agerpres.

Zeci de evenimente în aer liber şi cu acces liber au bucurat inima şi sufletul celor prezenţi în număr copleşitor la Sibiu în aceste zile. Concerte variate, teatru, circ, acrobaţii şi chiar un artist-căţel au primit aplauze entuziaste.

„Este cea mai amplă ediţie de până acum, dar şi cea care ne aduce – mie şi întregii echipe a Festivalului – cea mai mare bucurie şi satisfacţie de până acum. Am văzut oameni strânşi împreună pentru artă în mulţimi de necuprins cu privirea, respirând FRUMUSEŢE la unison, am avut ocazia unor întâlniri memorabile care vor construi premisele unor viitoare ediţii FITS pe care deja le pregătim. Mulţumesc tuturor partenerilor noştri, fără de care acest miracol nu ar fi posibil, artiştilor care ne-au dăruit cu harul lor, echipei, comunităţii din Sibiu care ne primeşte îmbrăţişarea an de an şi, mai presus de toate, mulţumesc Măriei Sale, Publicul! Vă aşteptăm la Sibiu la FITS2023, între 23 iunie şi 2 iulie, pentru cea de a 30-a ediţie a Festivalului!” – a spus Constantin Chiriac, Preşedintele FITS şi Director General TNRS.

Citește și: Școala de Vară de la Memorialul Sighet – Festival of unSettled Ideas

Această ediţie a FITS a înregistrat cifre impresionante şi în ceea ce priveşte prezenţa în mediul online. În premieră absolută, în baza parteneriatului cu Tik Tok, FITS a transmis primul spectacol de teatru, live, pentru utilizatorii de pe această platformă, alături de alte patru evenimente din cadrul Festivalului. În total, în cele zece zile de Festival, hashtag-ul #magiaFITS s-a bucurat de peste un milion de vizualizări pe TikTok, cu 150.000 de utilizatori care au urmărit live cele cinci transmisii.

Aplicaţia de mobil FITS a fost accesată de 10.000 de ori, iar în aceste zece zile site-ul FITS a avut peste 70.000 de vizitatori.

Cele şapte ediţii de FITS Talk, o altă premieră în acest an, au adunat, până acum, 20.000 de vizualizări, 50.000 de utilizatori au văzut mesajele şi video-urile de pe canalul FITS de Instagram şi 600.000 de români au văzut mesajele FITS pe Facebook.

Ediţia a 30-a a Festivalului Internaţional de la Sibiu va avea loc între 23 iunie şi 2 iulie 2023.

Citește și: VIDEO Când ar putea ajunge românii în Serbia cu vaporașele, după reluarea navigației pe Bega

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related