Festivalul Orizont Sonor, organizat de Institutul Francez din România, dă startul primei ediții în Constanța

Data:

spot_img

Festivalul Orizont Sonor, organizat de Institutul Francez din România, dă startul primei ediții. Evenimentul începe joi, la Constanța, și se va desfășura la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman”. Intrarea la toate evenimentele din cadrul manifestării este liberă.

Reprezentanţii bibliotecii judeţene au informat că Orizont Sonor, un proiect interdisciplinar inovator fără precedent în ţara noastră, este organizat de Institutul Francez din România, în cooperare cu Longueur d’Ondes (Franţa) – unul dintre cele mai mari festivaluri de radio şi sunet din lume, precum şi cu Semi Silent (România) – platformă de podcast dedicată creaţiei sonore, creaţiei radiofonice şi înregistrărilor audio, potrivit Agerpres.

„Orizont Sonor se bazează pe parteneriatul nostru cu municipalităţile din Constanţa şi Brest, Franţa, iar spiritul festivalului provine în mod inerent din legătura dintre aceste oraşe înfrăţite. Festivalul Orizont Sonor leagă vestul de est, pe parcursul a trei zile ţărmul constănţean al Mării Negre va fi punctul de întâlnire al unei mari varietăţi culturale de radio şi naraţiuni din Europa şi nu numai, deoarece vom avea alături de noi şi profesionişti din Ucraina şi Georgia”, a declarat directorul Institutului Francez din România, Julien Chiappone-Lucchesi.

După o serie de trei ateliere de podcast jurnalistic, podcast de ficţiune şi creaţie sonoră care au avut loc de-a lungul verii în Bucureşti, Festivalul Orizont Sonor se va desfăşura la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” din Constanţa în perioada 19-21 septembrie, când vor avea loc mai multe tipuri de activităţi.

Prima zi a festivalului, joi, va fi dedicată industriei, temelor şi mizei din zona de radio şi creaţie sonoră.

Citește și: Procesul soților Nicolae și Elena Ceaușescu, trimis la CAB

Diverse creații sonore

Un prim panel despre podcastul documentar din jurul Mării Negre va avea loc în colaborare cu One World Romania şi Balkan Documentary Center (în cadrul programului media Balkan Watchers) alături de Sophio Chkheidze, producător de podcast şi film din Georgia şi Arnaud Contreras, jurnalist de radio francez care a relatat din Georgia.

Va fi susţinut un focus pe Atelierele Orizont Sonor, ocazie cu care vor fi ascultate podcasturile şi creaţiile produse de participanţi în cadrul acestor ateliere.

Ziua va fi încheiată de o discuţie asupra perspectivelor europene în creaţia de sunet şi producţiilor radio în era podcastului digital.

În următoarele două zile de festival sunt programate sesiuni de ascultare imersivă a unor documentare franceze, în prezenţa realizatorilor şi producătorilor lor. Discuţiile încrucişate împreună cu ascultarea de fragmente din creaţii sonore şi radio vor aborda subiecte precum cele despre aspiraţiile tinerei generaţii din Georgia sau cu referire la naraţiuni ucrainene prin arte sonore şi documentare radio în timp de conflict.

Emisiuni radio speciale vor fi transmise în direct de la faţa locului.

Pe parcursul festivalului alte instalaţii sonore imersive vor fi amenajate în aer liber, cu diverse creaţii sonore.

„Înscrierile se vor putea face în formularul ce va fi postat pe paginile Festivalului şi pe website. (…) În timpul sesiunilor de ascultare, podcast-urile şi creaţiile sonore vor fi subtitrate în română şi engleză. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă”, se mai spune în comunicat.

Citește și: Franța, Germania și România își reafirma sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Orizont Sonor / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

16 decembrie 1989, începutul sfârșitului pentru regimul comunist din România

16 decembrie 1989 a reprezentat începutul sfârșitului pentru regimul...

Oamenii de știință au identificat o nouă sursă de energie regenerabilă | Aktual24

Oamenii de știință au identificat o nouă sursă de...

Delicte fără vârstă. Reintegrarea minorilor în societate | Sinopsis

Delicte fără vârstă. Reintegrarea minorilor în societate. Aproape 7.000...

Peste 200 de studenți au protestat la Cluj-Napoca pentru libertate și drumul european al României

Peste 200 de studenți din întreaga țară s-au adunat,...