Festivalul Primăverii de la Oradea: șase concerte și recitaluri speciale

Data:

spot_img

Festivalul Primăverii de la Oradea cu muzică aleasă. Aşa le propune Filarmonica de Stat orădenilor să întâmpine primăvara şi îi îmbie cu suite, concerte şi simfonii scrise de compozitori ca Enescu, Mozart şi Dvořák.

Ediţia din acest an a Festivalului Primăverii cuprinde şase concerte şi recitaluri, printre oaspeţi numărându-se solişti şi dirijori de seamă din România şi, cum deja dictează tradiţia, din Japonia.  

Seri cu Vivaldi şi Mozart

„Vă invităm cu drag la ediţia a 13-a a Festivalului Primăverii din Filarmonica orădeană! Festivalul Primăverii revine ca un eveniment muzical ce aduce în prim-plan o varietate impresionantă de capodopere interpretate de solişti de excepţie, precum Bogdan Zvorişteanu la vioară, Răzvan Suma la violoncel, Ako Tanaka – soprană, Masato Ohashi la pian, binecunoscutul dirijor Tiberiu Soare şi mulţi alţii”, le transmite managerul Carmen Rus melomanilor şi curioşilor.

Festivalul se va desfăşura în perioada 19-28 martie şi cuprinde un program cu lucrări ale unor compozitori precum Vivaldi, Mozart, Schubert, Puccini şi Gounod.

Citește și: Cum a scăpat de închisoare un traficant de droguri: „Nu sunt traficant, ci bolnav”. Judecătorii au schimbat sentinţa pe loc

Arii şi simfonii 

Concertul de deschidere, din seara de 19 martie, va aduce un răsfăţ muzical, sub bagheta lui Tiberiu Soare, dirijor distins cu „Ordinul Coroana României” în Grad de Ofiţer. Pe scenă vor mai urca soprana Ako Tanaka şi pianista Momoko Ando, amândouă sosite din Japonia.

Călătoria muzicală va începe cu „Preludiu la unison” din Suita nr. 1 în Do major scrisă de George Enescu şi va continua cu Concertul pentru pian nr. 3 în Do major de S. Prokofiev şi cu arii ca „O mio bambino caro”, „Quando me’n vo” şi „Je veux vivre”. 

Urmează, pe 20 martie, un recital al Cvartetului Ad Libitum (Remus Azoiţei – vioară, Şerban Mereuţă – vioară, Bogdan Bişoc – violă, Filip Papa – violoncel, alături de Ionuţ Ştefănescu la flaut), în program fiind incluse lucrări de Haydn, Mozart şi Dvořák.

„Primăvara armonică” este intitulat cel de-al treilea concert din festival. În seara de 21 martie, la pupitru se întoarce Tiberiu Soare, iar solişti vor fi violonistul Bogdan Zvorişteanu şi violoncelistul Răzvan Suma (foto), amândoi apreciaţi şi cu cariere bogate. Publicul va putea audia „Fantezia scoţiană” de Max Bruch, Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră de Antonio Vivaldi şi Simfonia nr. 5 de Franz Schubert.

Continuarea în Bihoreanul!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Scriitoarea Nora Iuga, nominalizată la Premiul „Poetul European al Libertății”

Scriitoarea Nora Iuga a fost nominalizată, alături de alți...

Rocada Postbaroc – Dialog între Baroc şi Postbaroc, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara

Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) creează un eveniment...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Prima ediție a festivalului Mini TIFF. Premiere de filme și ateliere pentru copii și adolescenți

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prima ediție...