Fiecare lume are eroii ei

Data:

spot_img

„Fiecare lume are eroii ei. Activismul civic înseamnă adesea să înfrunți statul, puterea, instituțiile”, scrie Ovidiu Voicu într-o scurtă analiză, postată pe pagina sa de Facebook.

De cele mai multe ori, pierzi. Dacă poți, strângi din dinți și mergi mai departe. Din când în când, ai victorii mai mici sau mai mari, cât să îți dea energie.

În domeniul apărării drepturilor și libertăților întâlnești oameni deosebiți. Sunt cei care au rezistat mai mult ca alții, ani de luptă cu puterea, cu încăpățânare, cu dârzenie. De cele mai multe ori sunt contondenți, dificili, uneori ursuzi de-a dreptul, marcați de drumul greu. Nu lucrezi ușor cu ei, dar știi că sunt corecți și de încredere. Cu cât cauzele pe care le apără sunt mai grele, cu atât sunt mai puternici. Adesea sunt controversați, pentru că, inevitabil, intri în coliziune cu multe interese atunci când ții drumul drept.

Reprezentanți ai societății civile candidează la alegerile parlamentare

Am găsit astăzi patru astfel de oameni, pe care îi cunosc din alte contexte, într-o postură neobișnuită pentru ei. Sunt candidați la alegerile parlamentare.

Smaranda Encache este activistă pentru drepturile omului dinainte să înțelegem exact ce înseamnă. A fost în grupul de intelectuali târgmureșeni care a fondat Liga Pro Europa, unul din primele ONG-uri post-revoluționare, pe 30 decembrie 1989. A vorbit în anii ’90 (și mult după) pentru minorități etnice, laicitatea statului și a școlii, drepturile femeilor și fetelor. Are și încercări politice, o candidatură la primăria Cluj din partea Acțiunii Populare (partidul fostului președinte Constantinescu) și poziția temporară de vicepreședinte PNL (după fuzionarea celor două partide). A demisionat din PNL când partidul s-a opus învățământului în limba maternă.

Florin Buhuceanu este, probabil, cel mai cunoscut activist pentru drepturile persoanelor LGBT din România. Și-a asumat identitatea încă de pe vremea când era ilegal să fii gay în România (se făcea închisoare). A construit și dezvoltat organizații, a organizat primul pride în România, a pornit primul muzeu cu tematică LGBT, a înfruntat atacuri, hărțuiri, violențe. Împreună cu partenerul său este între cele 21 de familii care au obținut la CEDO, în 2023, un lucru atât de simplu, să fie recunoscuți ca familie (dar statul român încă nu a pus în aplicare decizia).

Citește și: Interviu cu un analist Expert Forum. De ce sunt tinerii vulnerabili la dezinformarea rusească şi cum ar trebui reglementat TikTok

Emil Moise este profesorul de filosofie din Buzău care a învins Ministerul Educației și BOR în instanță și în fața Curții Constituționale, dovedind că obligativitatea orei de religie încalcă dreptul constituțional la libertate religioasă. A început demersurile juridice, singur, fără avocați, în 2009, atunci când fiica lui, intrată la liceu, a decis că nu vrea să facă religie. A obținut decizia CCR în 2014. În ciuda amenințărilor și presiunilor sistemului, este încă acolo, la catedră.

Dan Trifu este din 1998 una din vocile cele mai cunoscute ale Fundației Ecocivica, un grup de activiști de mediu. Este una din primele persoane care au mers în instanță să lupte împotriva marilor interese imobiliare. A deschis sute de procese, multe câștigate, și a salvat, la propriu, sute de hectare de spațiu verde. Este ținta constantă a atacurilor marilor dezvoltatori imobiliari, atât prin campanii de presă, cât și prin procese în instanță. Și el, ca și ceilalți, luptă mai departe.

Fiecare din cei patru este o persoană complexă, întărită, dar și schimbată de ani de luptă de rezistență, împotriva unui sistem dur, împotriva nedreptății, împotriva corupției. Adesea sunt oameni dificili, incomozi. Nici măcar nu pot să zic că îmi plac, ba chiar unii mă enervează din când în când. Dar niciodată nu au renunțat la principiile lor, la dreptate, la luptă. În multe feluri, sunt eroii unei lumi care luptă pentru libertate și pentru demnitate.

Pe toți patru i-am găsit pe listele de candidați ale Partidului REPER pentru alegerilor parlamentare din acest an. E un lucru care îmi ușurează decizia de vot.

Citește și: „Cum poate fi o țintă militară omul flămând care se duce să ia o plasă cu mâncare?” Petru Gabor | INTERVIU

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Facebook/ Ovidiu Voicu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...