Campania electorală aferentă alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-a încheiat sâmbătă, 5 decembrie, la ora 7.00. Scrutinul pentru alegerea parlamentarilor în mandatul 2020-2024 se desfășoară duminică, 6 decembrie, între orele 7.00-21.00. În străinătate, votul este în perioada 5-6 decembrie.
Alegerile parlamentare se desfăşoară o dată la 4 ani, Prin vot, vor fi aleşi 136 de senatori şi 329 de deputaţi. Senatorii şi deputaţii se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 73.000 de locuitori.
Duminică, 6 decembrie, se vor folosi două modele de buletine de vot.
Pentru alegerile parlamentare 2020, votul va fi pe partide, se va vota o listă sau unul dintre candidaţii independenţi.
Votarea în țară are loc duminică, 6 decembrie 2020, între orele 7:00 și 21:00, cu posibilitatea de prelungire până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.
Alegătorii din țară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.
Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic și paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.