Finanțare de peste 32 de milioane de lei pentru restaurarea Castelului Corvinilor

Data:

Primăria Hunedoara a anunțat miercuri semnarea la București a contractului de finanţare pentru cea de-a doua etapă majoră de conservare, restaurare şi punere în valoare a Castelului Corvinilor.  Documentele au fost semnate de Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

Este vorba despre un proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în valoare totală de 32,7 milioane de lei, din care 21,9 milioane – fonduri nerambursabile. Proiectul a fost inclus în Pilonul IV al PNRR, pilon axat pe coeziune socială şi teritorială – Componenta C 11 – Turism şi cultură şi face parte din „Ruta Castelelor”, una dintre cele 12 rute turistice şi culturale din România pe care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îşi doreşte să le funcţionalizeze şi să le promoveze.

„În această perioadă, la Castelul Corvinilor, derulăm lucrări de restaurare şi conservare în baza unui proiect în valoare de 5 milioane de euro, finanţat prin POR 2014 – 2020. Finanţarea nu a fost însă suficientă pentru a restaura toate componentele importante ale Castelului. Am decis că este imperios necesar să continuăm acest demers, aşa că am întocmit un al doilea proiect prin care obţinem încă aproximativ 4 milioane de euro. Necesarul este însă de peste 6,6 milioane de euro, motiv pentru care ne-am hotărât să contribuim noi, Primăria, cu restul sumei de care este nevoie, mai ales că dorim ca, la finalul lucrărilor, să avem un obiectiv istoric restaurat în întregime şi bine conservat, care să le poată oferi turiştilor şi mai mult decât le oferă în prezent”, a declarat primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

Citește și: Hocus-pocus cu refugiați: Unde se duc copiii ucraineni când se duc?

Potrivit Primăriei Hunedoara, etapa a doua de restaurare a Castelului Corvinilor va presupune lucrări complexe de consolidare şi de reabilitare a unor zone importante ale edificiului medieval şi va avea ca rezultat, pe lângă o durabilitate prelungită a componentelor obiectivului, introducerea unor noi spaţii în circuitul de vizitare.

Proiectul prevede 28 de obiective principale de lucrări. De exemplu, restaurarea mai multor fresce interioare şi exterioare, înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor (cu una identică), refacerea celor două poduri de acces, restaurarea Grupii Urşilor şi punerea acesteia în circuitul de vizitare, realizarea unui planşeu pe Terasa de Artilerie, refacerea armurii Cavalerului din vârful Turnului Buzdugan, repararea acoperişul (acolo unde este nevoie), curăţarea fântânii din curtea interioară, se vor reface instalaţiile electrice şi de iluminat şi se va crea un sistem de supraveghere video unitar dotat cu camere video wireless.

Proiectul pentru care s-a semnat miercuri contractul de finanţare prin PNRR va fi completat cu alte trei proiecte care vizează, de asemenea, valorificarea turistică şi culturală a Castelului Corvinilor. Este vorba despre crearea unui parc tematic medieval în zona din imediata apropiere a Castelului, restaurarea Curţii Husarilor (curtea exterioară a Castelului) şi despre crearea unui muzeu etnografic cu elemente din Ţinutul Pădurenilor (în spaţiul situat între latura nordică a Curţii Husarilor şi strada Voinii). Pentru aceste trei proiecte, Primăria Hunedoara intenţionează să solicite finanţare prin POR 2021 – 2027.

Citește și: Kremlinul influențează din nou alegerile din SUA. Propaganda rusească, susținută de candidați

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei...