Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Data:

spot_img

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat. Societatea care a câștigat licitația pentru pază la Complexul Energetic Valea Jiului a renunțat la contractul estimat la o valoare de peste 19 milioane de lei.  Totul după o vizită în teren efectuată după ce și-au adjudecat contractul de pază.

Reprezentanții societății spun că decizia de a renunța la contract este una strict economică. Conducerea complexului spune că firma declarată câștigătoare a ofertat o valoare cu peste două milioane mai mică decât firma de pe locul al doilea. ”Am câștigat-o, dar noi nu am plecat din alte motive, decât dintr-unul singur, partea financiară, atâta tot. Adică noi am avut alte socoteli la momentul când am primit acel caiet de sarcini și când am văzut realitatea din teren ne-am dat seama că cheltuielile sunt mult mai mari decât ne-am așteptat”, a declarat Mihai, reprezentantul firmei GIP Est.

Citește și Şobolanii din siloz: Şeful Comcereal Bihor a făcut dispărută rezerva de grâu a statului, dar scapă nesancționat 

Reprezentanții firmei invocă și condițiile din teren. Asta deși conducerea Complexului Energetic Valea Jiului a spus că face tot ceea ce depinde de ea pentru a le veni în ajutor, montând spre exemplu corpuri de iluminat în plus. ”Cabinele de pază, care trebuia să achiziționăm foarte multe cabine de pază, pentru că nu aveam cabine de pază pe nicăieri și costau destul de mult. Vă dați seama atâtea posturi câte sunt acolo 60 de posturi, să achiziționezi atâtea”, a mai spus reprezentantul firmei de pază. De partea cealaltă, conducerea complexului hunedorean spune că la fiecare punct de pază există o gheretă, dar afirmă că la un serviciu de pază condițiile nu sunt ca acasă. Mai multe citiți în Gazeta de dimineață.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Gazeta de Dimineață
Gazeta de Dimineațăhttp://gddhd.ro
Platforma online gddhd.ro acoperă, echilibrat, zona mass-media din județul Hunedoara. Informațiile principale sunt din județul Huendoara, dar nu sunt excluse județele Alba, Gorj, Timiș care își regasesc deseori loc pe platforma. Platforma reprezintă un vehiciul informațional pentru toți cei care vor să-și facă o idee despre potențialul acestui județ al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related