Vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal au ocazia, începând de vineri, să vadă pentru prima dată o expoziţie dedicată corului Madrigal, în saloanele de muzică şi baroc ale Palatului Brukenthal, care include şi un spaţiu inedit unde femeile însărcinate pot asculta muzică liniştitoare, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).
„În baza bunei colaborări cu ArtSafari şi Ioana Ciocan am văzut o minunată expoziţie dedicată Corului Madrigal, la Bucureşti. Acest cor este unul dintre brandurile de ţară pe care le avem şi iată că acum legendele şi brandurile se întâlnesc la Sibiu: Madrigal, Brukenthal şi FITS. Am dorit să aduc această expoziţie şi la Sibiu. Este mai mult decât o expoziţie, este o experienţă. Şi îi mulţumesc domnului Emil Pantelimon, manager al Corului Naţional de Cameră ‘Madrigal-Marin Constantin’ că a înţeles dorinţa mea şi a răspuns pozitiv. Avem o relaţie de colaborare şi prietenie. Mulţumesc, de asemenea, şi domnului Vladimir Tuturică pentru designul expoziţiei. Îi invităm pe toţi sibienii, turiştii şi participanţii la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu să vină şi să vadă ceva special: Madrigalul în salonul de muzică şi în saloanele baroc ale Palatului Brukenthal!”, a declarat managerul Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă, citat de Agerpres.
Vernisajul expoziţiei „Madrigal. Pe mai multe voci” va avea loc vineri, la ora 17,00, la Muzeul Naţional Brukenthal.
Expoziţia conţine zeci de costume şi discuri ale Madrigalului şi poate fi vizionată până la finalul FITS, în 30 iunie.
Citește și: Cum a reușit Nicu Ștefănuță. Momentele cheie ale campaniei de succes a unui candidat independent
„Iubitorii de muzică se vor bucura de extraordinara expoziţie care are în centru istoria Corului Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’. Aceasta cuprinde realizarea de spaţii vibrante în Palatul Brukenthal din Sibiu, costume, informaţii inedite şi experienţe muzicale interactive şi senzoriale, o istorie afectivă colectivă a spaţiului cultural românesc, politică şi societate, sunet, culoare şi miros, toate acestea prin experienţa celor 60 de ani de Madrigal. Interesant este spaţiul ‘Madrigal for Babies’, dedicat femeilor însărcinate, unde acestea pot asculta muzică liniştitoare, un proiect realizat în parteneriat cu Asociaţia Română de Muzicoterapie şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti”, se arată în comunicatul de presă al Muzeului Naţional Brukenthal.
Fondat de maestrul Marin Constantin în plin regim comunist, la 11 aprilie 1963, Corul Madrigal s-a impus repede pe scenele româneşti şi ale întregii lumi. Primul concert a avut loc la Braşov, iar prima ieşire peste graniţe s-a produs la Halle, în Germania. Au urmat apoi Italia, Franţa, Austria, Germania şi Spania.
Madrigalul a reuşit să treacă dincolo de interdicţiile epocii, când, în 1968, a cântat pentru prima dată colinde într-o Românie în care lui Moş Crăciun i se spunea oficial Moş Gerilă. Când Radio Europa Liberă a început să transmită cu mult entuziasm colindele de pe discul lor, cenzura de la Bucureşti a interzis vânzarea acestuia pe teritoriul ţării. Cu toate acestea, prestigiul câştigat anterior în plan internaţional a făcut ca autorităţile să le dea, totuşi, voie să meargă în turnee în întreaga lume. Corul Madrigal a lansat în 2020, de Sfintele Paşti, albumul „Ave Maria”, dirijat de Anna Ungureanu, şi albumul „Săptămâna Patimilor”, dirijat de Cezar Mihail Verlan, continuând astfel să aducă publicului, pe lângă melodiile clasice sau de folclor stilizat, o muzică religioasă de cea mai bună calitate, aşa cum făcea şi în comunism. Preocuparea pentru muzica sacră a devenit chiar mai intensă în ultimii ani, aici înscriindu-se concertele „Nihil Sine Deo”, „Jerusalim of God”, „Pe drumul Crăciunului”, „Săptămâna Patimilor”, „Ave Maria”.
Citește și: Lucian Bode a pierdut al doilea proces prin care încerca să scape de decizia de plagiat
Urmăriți PressHUB și pe Google News!