Fiul judecătoarei Dafinescu, din Gorj, a obținut liberarea condiționată după un an de detenție efectivă, deși a primit o pedeapsă de 4 ani și jumătate de închisoare pentru ucidere din culpă. Mihai Dafinescu a mai fost sancționat de 33 de ori de Poliție.
Celeritate de invidiat
Inginer silvic angajat la ocolul silvic condus de tatăl său, Mihai Dafinescu a fost eliberat condiționat pe motiv că „a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale” și că „ a stat în arest la domiciliu şi pe durata a pandemiei, (…) iar gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 a implicat un consum nervos mai mare”.
Decizia instanței nu este definitivă.
Mama sa, Elena Dafinescu, este judecătoare la Tribunalul Gorj. Tatăl, Mihai, este șef de Ocol Silvic în Novaci.
Inițial, instanța a stabilit termen pentru judecarea liberării condiționate pe 5 septembrie, dar la cererea avocatului termenul a fost schimbat pentru 11 iulie.
Procurorii au contestat decizia Judecătoriei și următorul termen este 13 septembrie la Tribunalul Gorj. Astfel, cererea de liberare condiționată va fi analizată de colegii mamei condamnatului.
Citește și: Protectorul primarului din Caracal, tăcere totală după exploziile de la Crevedia
Argument pentru eliberare: a absolvit studii superioare
PRESShub a consultat motivarea Judecătoriei Craiova, instanța care i-a admis cererea.
Astfel, tânărul a susținut că a îndeplinit fracția obligatorie ce trebuie executată pentru a fi eligibil la liberare condiționată, atât în ceea ce privește numărul de zile efectiv executate, cât și ceea ce privește numărul de zile considerate ca executate.
Fiul judecătoarei Dafinescu săvârşeste pedeapsa în regim semideschis și a lucrat în penitenciar.
„Petentul mai arată că provine dintr-o familie solidă, a absolvit studii superioare, este de profesie inginer silvic”, se arată în motivare.
Mihai Dafinescu se află în executarea pedepsei de 4 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, după ce a omorât o femeie, fiind băut la volan.
Beizadea, inginer silvic și jurist
Din oficiu, judecătoarea a cerut de la penitenciar fișa deținutului. Din document rezultă că Mihai Dafinescu a obținut judecarea cererii de liberare condiționată la două zile după ce a îndeplinit fracția obligatorie.
„Pedeapsa condamnatului este egală cu 1665 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiţionate trebuie să execute 2/3 (fracţia), respectiv 1110 zile din care, în cazul în care munceşte 278 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate şi 832 zile efectiv executate.
În urma analizei situaţiei condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat în perioada 13.07.2022-05.07.2023 un număr de 358 zile, a executat arest preventiv şi arest la domiciliu 692 zile de la 20.08.2020 până la 12.07.2022, i se consideră executate ca urmare a activităților lucrative, de instruire școlară și formare profesională prestate, a lucrărilor științifice elaborate ori a invențiilor brevetate 62 zile, având un total de 1112 zile câştigate şi executate”.
Avocatul fiului judecătoarei Dafinescu a susținut că clientul său execută pedeapsa în regim semideschis, a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul executării pedepsei, a finalizat studiile de licenţă în Drept şi Agricultură, are calificarea de inginer silvic, lucra ca inginer înainte de condamnare, provine dintr-o familie respectabilă, beneficiază de sprijinul material şi moral al familiei și că are o promisiune de angajare.
Certitudinile judecătorului
Judecătorul arată că „instanţa reţine că liberarea condiţionată înainte de termen reprezintă o şansă şi, având în vedere şi vârsta acestuia de 28 de ani, de faptul că se vorbește despre o persoană fără antecedente penale, de aspectul că petentul a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, considerată etapa de graţie în existenţa oricărui individ, perioada de maximă înflorire, dar când înţelepciunea necesară pentru a lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul, adeseori lipseşte, iar voinţa de afirmare şi putere generează convingerea că totul este accesibil şi nu vor exista momente critice, ajungându-se ca în astfel de situaţii să se rateze cele mai mari oportunități pe care le oferă viața, iar scenariul unei asemenea vârste nu se mai repetă şi, fără îndoială, şi-ar dori să poată întoarce timpul şi să excludă acea clipă fatidică ce a condus la o dramă care cu siguranţă l-a marcat pentru tot restul existenţei, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia”, se arată în document.
A stat în arest la domiciliu în timpul pandemiei
Instanţa apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepsei a fost atins până în prezent și că „petentul s-a aflat în detenție și arestat preventiv sau în arest la domiciliu şi pe durata a pandemiei, iar impactul emoţional generat de epidemia de COVID-19 a fost indubitabil mai mare pentru o persoană aflată într-o astfel de situaţie, iar gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 a implicat un consum nervos mai mare, concretizat prin restrângerea posibilității de deplasare şi prin de teama de a se îmbolnăvi într-un mediu pe care nu aveai posibilitatea să îl alegi sau să îl părăseşti şi în care posibilitatea de contaminare era mai mare”, se mai arată în document.
Cum s-a produs accidentul
Fiul judecătoarei Dafinescu a fost condamnat după ce, în data de 19 august 2020, în jurul orelor 22:10, în timp ce conducea autoturismul marca BMW în oraşul Novaci, fiind sub influenţa alcoolului şi din cauza părăsirii necontrolate a carosabilului și pătrunderii pe acostamentul din dreapta drumului, a surprins şi lovit mortal o femeie, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Femeia era însoțită de fiul ei de 16 ani care a scăpat miraculous din accident.
Poliția l-a căutat toată noaptea pe Mihai Dafinescu şi l-a aşteptat la poarta casei până a doua zi dimineaţa la ora 8.
Au ignorat Poliția
Din document rezultă că în imobil „se aflau persoane care nu au ieşit din locuinţă şi au ignorat solicitările verbale ale organelor de poliţie şi semnalele luminoase și acustice ale autospecialei poliţiei, făcute în acest sens”.
Poliția a contactat-o telefonic și pe judecătoarea Elena Dafinescu în noaptea cu pricina, dar nu a răspuns.
Șoferul s-a prezentat în fața polițiștilor, în exteriorul locuinței sale, însoțit de un avocat, după 11 ore de la producerea accidentului. „Ulterior, la sediul Poliției, la ora 08:51, în urma testării inculpatului cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0.05 ml alcool pur în aerul expirat”, se mai arată în motivare.
Minciuni demontate
Deși victima se deplasa în afara părții carosabile, a fost lovită de mașină. Șoferul a declarat la audieri că a crezut că i-a aruncat cineva cu un bolovan în parbriz și că nu a știut că a lovit un pieton.
El a mai susținut că s-a dus acasă și s-a culcat imediat, însă convorbirile telefonice din noaptea respectivă l-au dat de gol, după ce și-a sunat fratele și pe o asistentă medicală pe care a întrebat-o de starea victimei, dusă între timp la spital.
10.000 de lei pentru o viață curmată
Din document mai rezultă că familia lui Dafinescu „a manifestat interes față de plata sumelor de bani cu titlul de despăgubiri și a încercat să remită tutorelui minorului suma de 10.000 lei, însă pe care partea civilă nu i-a ridicat, deoarece a arătat în fața instanței că plata acestei sume de bani a fost condiționată de lăsarea la apreciere cu privire la latura penală a cauzei”.
Mihai Dafinescu a mai avut probleme cu poliția.
Astfel, în 9 septembrie 2013 a fost surprins la volan, având o concentrație de alcool de 0,82mg/l alcool pur în aerul expirat. „Întrucât nu s-a putut face dovada faptului că în sânge ar fi avut o alcoolemie de peste 0,8g ‰, s-a dispus clasarea”.
În intervalul decembrie 2015 – august 2020, fiul judecătoarei Dafinescu a fost sancționat contravențional la regulile privind circulația pe drumurile publice, de 33 de ori.
- La data de 18 decembrie 2019 i-a fost reținut permisul de conducere întrucât a condus mașina și nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de către polițistul rutier. A formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție și, având în vedere caracterul suspensiv de executare al plângerilor contravenționale, și-a reprimit permisul de conducere în 24 decembrie 2019.
- La data de 25 decembrie 2019, a fost depistat în timp ce conducea autovehiculul și nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire efectuat de către polițistul rutier. Și-a reprimit permisul de conducere urmare formulării unei noi plângeri contravenționale.
Fiul judecătoarei Dafinescu a avut și alte probleme penale.
În decembrie 2019, el era reținut pentru 24 de ore după ce o femeie din comuna gorjeană Crasna le-a povestit polițiștilor că fostul ei iubit, un tânăr de 25 de ani, ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale cu el în casa ei.
Ea le-a spus anchetatorilor că a avut o relație de trei ani cu bărbatul pe care-l acuză de viol. Pus sub control judiciar pentru 60 de zile, cazul a fost clasat. Potrivit presei locale, femeia și-ar fi retras plângerea.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
In primul rand , pentru omor din culpa, beat fiind ( numit „accident”) doar sub 5 ani, este doar bataie de joc la adresa oricarui minim de justitie, la fel si „fractia”, pentru omor, viol, talharii grave, pedofilie ,etc., NU ar trebui sa existe aceasta fractie, este F. CLAR ca individul este superprotejat de mafia din justitie (desi are antecedente garla!-inclusiv viol, neajuns la judecare, pentru ca a platit-o, amenintzat-o sau santajat-o pe victima), daca era un adevarat ” om de rand”, cu siguranta lua ani grei de puscarie si servea cel putin 1/2 din total…Aici este o situatie in care chiar seful statului ar trebui sa intervina si sa demareze o ancheta speciala in acea judecatorie, insa NU o va face, el insusi este protector de criminali, dar si de sabotori ai capacitatii de aparare al tarii, cazul de-genera-tului oprea, care a comis un lant de infractiuni/crime, pana la moartea/uciderea politistului Gigina, de remarcat, folosirea ilegala si abuziva* a fondurilor ministerului apararii(cica nationale!- ce gluma!), practic, sabotand capacitatea acestui minister si siguranta nationala, insa avand „comandant suprem” un popandau(mai bine zis sconc) precum acest pres-edinte de paie(cum i-au spus chiar „nemtii lui”-repetat) , orice criminal cu pile- in Romania- scapa de orice pedeapsa, sau este doar lovit peste incheietura mainii…(* si -probabil- era un obicei bine consolidat, plus ca voia sa arate „cine este el”, curvestinei cu care era in masina…)
[…] de mai sus a apărut azi, pe site-ul PressHub, într-un articol semnat de Virgil […]
[…] Motivarea instanței este halucinantă, fiindu-i invocată „familia solidă” și faptul că și-a petrecut în arest „cea mai frumoasă parte a vieţii sale”, scrie PressHub. […]
Merita pensie speciala nu doar ma-sa, dar chiar și el. Țara de iobagi, ne lăsăm călcați în picioare de viermii ăștia
[…] Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei Elena Dafinescu, de la Tribunalul Gorj, a obținut eliberarea condiționată după un an petrecut în detenție, un sfert din pedeapsa de patru ani și jumătate primită pentru ucidere din culpă, potrivit PRESShub. […]