Fiul ultimului șah al Iranului salută, din exil, „Revoluția femeilor”

Data:

spot_img

Manifestaţiile în curs în Iran reprezintă „o revoluţie a femeilor şi pentru femei”, declară într-un interviu acordat AFP  fiul defunctului şah al Iranului, Reza Pahlavi.

„Este, din punctul meu de vedere, prima revoluţie a femeilor şi pentru femei a vremurilor moderne, cu susţinerea soţilor, fiilor, fraţilor şi părinţilor” din Iran, declară Reza Pahlavi, al cărui tată a fost îndepărtat de la putere de Revoluţia islamică, în 1979.

„Ajungi într-un punct, cum spun spaniolii, în care spui basta – ne-am săturat”, declară Reza Pahlavi, care trăieşte în exil la Washington.

Iranienii au ieşit în stradă a 12-a seară la rând, marţi, în mai multe oraşe din ţară, în semn de protest faţă de moartea lui Mahsa Amini, în pofida unei reprimări, soldată cu zeci de morţi.

„Cred că majoritatea femeilor iraniene, atunci când văd libertatea pe care o au femeile în alte părţi ale lumii, cer aceleaşi drepturi pentru ele însele”, declară el.

Citește și: INTERVIU Ce se va schimba în Italia și în UE după ce Giorgia Meloni devine prim-ministru

Reza Pahlavi face apel la redactarea unei noi constituții în Iran

Tatăl său, şahul Reza, a interzis purtarea vălului în 1936, într-o iniţiativă de occidentalizare a ţării, inspirată de Turcia vecină. Ultimul şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, le-a lăsat pe femei să aleagă dacă să poarte sau nu vălul, o reformă căreia Republica islamică i-a pus capăt când a preluat puterea.

Reza Pahlavi, tătăl a trei fiice, consideră că societatea iraniană a depăşit perioada „macismului”, iar drepturile femeilor ar trebui să fie respectate.

„Femeile pot decide sau nu să poarte vălul. Însă aceasta ar trebui să fie alegerea lor, o alegere liberă şi nu impusă din motive ideologice sau religioase”, declară el.

Reza Pahlavi, care este respectat de iranienii în exil, declară că nu vrea să restaureze monarhia în Iran, o idee puţin susţinută în ţară.

Împreună cu grupări de opoziţie din străinătate, el se declară, în schimb, în favoarea unei Adunări Constituante care să redacteze o nouă Constituţie. „Nu este posibil să ai o adevărată democraţie fără o separare clară între biserică şi stat”, subliniază el.

Fiul ultimului șah al Iranului spune că regimul islamist s-ar putea prăbuși în orice moment

Republica islamică se află la putere de peste 40 de ani, în pofida opoziţiei interne şi antipatiei Occidentului, mai ales a Statelor Unite. Însă Reza Pahlavi consideră că regimul poate cădea în orice moment, iar comunitatea internaţională trebuie să se pregătească în acest sens. (Hotnews.ro)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe un aeroport rusesc | Aktual24

Agenți secreți ucraineni au distrus un Su-27 aflat pe...

Republica Moldova: Rusia folosește din nou energia ca armă de destabilizare

Rusia își activează bomba separatistă pe care a plasat-o...

Crește numărul de soldați nord-coreeni implicați în atacurile rusești asupra Ucrainei | The Epoch Times

Crește numărul de soldați nord-coreeni implicați în atacurile rusești...

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat cetățenia română a unei persoane reținute în Abhazia

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, sâmbătă seară, că o...