Focșani: Internatul Liceului cu Program Sportiv va fi modernizat cu bani europeni

Data:

spot_img

Internatul Liceului cu Program Sportiv din Focșani va fi modernizat cu bani europeni, un proiect de 5,4 milioane de lei. Clădirea va fi reabilitată termic, grupurile sanitare și spațiile de cazare vor fi reabilitate.

Primăria a semnat deja contractul de finanțare pentru proiectul european „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru clădirea internat a Liceului cu Program Sportiv Focșani”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Proiectul are o valoare totală de 5,4 milioane de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 3,9 milioane de lei. Potrivit municipalității, până la finalul anului 2023, când se încheie și actualul exercițiu financiar european, lucrările la imobilul care va fi supus modernizării vor transforma actuala clădire într-una smart și prietenoasă cu mediul, ca urmare a investițiilor propuse.

Astfel, vor fi montate panouri solare pentru apă caldă, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, sisteme de iluminat tip LED cu senzori de mișcare, iar la clădirea internat se vor realiza lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii.

Citește și: Criză energetică? Iaşul face profit din vânzarea de energie

Acest lucru înseamnă înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădirea publică, cu tâmplărie termoizolantă precum și montarea de sisteme compozite de hidro-termo-izolare pe acoperiș și de reabilitare termică a sistemelor de încălzire și de furnizare a apei calde de consum.

Autoritățile susțin că se va ajunge la reducerea consumului anual de energie primară în clădirea internatului Liceului cu Program Sportiv din Municipiul Focșani  cu peste 60%, prin implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice.

„Internatul va fi dotat cu corpuri de încălzire, se va face înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru încălzire, se va înlocui instalaţia de distribuţie a agentului termic pentru apă caldă de consum și vor fi instalate noi sisteme alternative de producere a energiei electrice sau termice pentru consum propriu.

Totodată, se va instala un sistem cu 10 captatoare solare termice pentru prepararea apei calde de consum”, susține primarul Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani.

Tot în clădire vor fi instalate pompe de căldură care au ca scop reducerea consumurilor energetice din surse convenţionale, precum și  panouri solare electrice.

În cadrul proiectului vor fi modernizate și grupurile sanitare.

„Urmează achiziția pentru execuția lucrărilor și în anul școlar 2023-2024  sper eu să avem o nouă unitate de cazare modernă în Focșani”, mai spune primarul Misăilă. La Liceul cu Program Sportiv (LPS) Primăria Municipiului Focșani a derulat o amplă investiție în baza sportivă de aici, cu fonduri de la bugetul local (aproximativ 9 milioane de lei), care va fi dată în exploatare chiar la începutul acestui an școlar.

Astfel, au fost realizate trei terenuri de tenis pe zgură, dintre care unul acoperit, precum și două terenuri multifuncționale pentru volei, baschet, minifotbal și handbal. Pe lângă infrastructura sportivă, investiția a presupus și realizarea de parcări, alei pentru pietoni, spații verzi și un sistem de iluminat modern.

Citește și: Mari proiecte pe bani europeni ale Primăriei Iaşi cad ca spicele

„Când va fi reabilită și clădirea internatului vom putea caza un număr mai mare de elevi și sportivi, față de ce avem acum. De asemenea, sportivii din alte județe care vor veni la competiții în noua bază a LPS se vor putea caza aici”, menționează și Mihai Petruț, directorul Liceului cu Program Sportiv Focșani.

În acest moment, în Focșani se află în implementare alte trei proiecte europene de reabilitare energetică a unităților de învățământ din Municipiul Focșani, respectiv „Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret”, în valoare de 8,07 milioane lei, „Creșterea performanței energetice la Școala Gimnazială Anghel Saligny” în valoare de 2,6 milioane lei și „Creșterea performanței energetice la Liceul Economic Mihail Kogălniceanu”, în valoare de 1,9 milioane lei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

dg-regio
dg-regio
spot_imgspot_img
Stefan Borcea
Stefan Borcea
Ștefan Borcea are o experiență de 25 de ani în presa scrisă și televiziune. A debutat la în 1995 la Ziarul „Milcovul” din Focșani, iar după opt ani a schimbat condeiul de redactor cu microfonul de reporter la postul local „Diplomatic TV”, pentru care a lucrat cinci ani. A mai fost angajat al rețelei „Realitatea TV”, redactor șef al săptămânalului „Ziarul Tău” iar din anul 2009 scrie neîntrerupt pentru cotidianul „Adevărul”, al cărui angajat este.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Specialiști: Investițiile străine directe din turism majore nu depășesc milioane de euro

Autor: Raluca Nicolae Lipsa investițiilor străine în turism a survenit...

România, energia verde și microhidrocentralele

România, energia verde și microhidrocentralele. Țara noastră a început...

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...