marți, 19 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterFonduri europene pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel național

Fonduri europene pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel național

România va recupera, din fonduri europene, banii cheltuiţi pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel naţional în vederea identificării infecţiilor cu virusul SARS-CoV 2, în cadrul Programului naţional de supraveghere şi control a bolilor transmisibile prioritare.

Ministerul Sănătăţii a depus spre finanţare 4 proiecte europene în cadrul apelului privind consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 lansat în luna mai 2020 de Ministerul Fondurilor Europene prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

Activităţile principale ale proiectelor vizează decontarea din fonduri europene a costurilor cu servicii medicale de testare RT-PCR pentru identificarea infecţiilor active cu virusul SARS-CoV 2 la nivel naţional realizate sau ce se vor realiza în cadrul Programului naţional de supraveghere şi control a bolilor transmisibile prioritare în perioada februarie 2020- ianuarie 2021.

Proiectele depuse de Ministerul Sănătăţii, atât retrospective, dar şi care privesc cheltuieli viitoare, au ca obiectiv şi creşterea numărului de teste RT-PCR efectuate la persoanele eligibile, la nivel naţional, în vederea identificării infecţiilor active cu virusul SARS-CoV 2 si controlul evoluţiei sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE