Forțele Rusiei au început procesul de rusificare a regiunilor ocupate din sud-estul Ucrainei: tabere de „filtrare”, plăți în ruble, limba rusă

Data:

Din 1 mai, magazinele din regiunile Melitopol și Volnovanka acceptă tranzacțiile în ruble, în timp ce orașul Herson ia parte la o schemă de tranziție de patru luni către plata în ruble, potrivit Europa Liberă.

Măsurile, neobișnuite în condiții de război, reflectă intenția Kremlinului de lungă durată: a menține controlul asupra teritoriilor de la vest de Donbas, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.

Pe 2 mai, un document obținut de serviciul ucrainean al Europei Libere relevă un plan elaborat de înalții oficiali ai Rusiei Unite, partidul aflat la putere, care îndeamnă la crearea unui nou stat numit Rusia de Sud. Noul teritoriu ar include regiunile ocupate în momentul de față.

Politicienii ruși au semnalat, de asemenea, intenția de a organiza referendumuri în regiunile Donețk și Luhansk, în zonele aflate de opt ani sub ocupația separatiștilor sprijiniți de Moscova. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut independența celor două republici autoproclamate cu doar câteva zile înainte de începerea invaziei din Ucraina.

Continuarea, în Europa Liberă!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea dosarului a...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...