Fostul director al Spitalului Cernavodă, Marius Sponoche, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, a anunțat miercuri Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Constanţa, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, procurorii DNA – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Sponoche Marius Ion, manager al Spitalului Orăşenesc Cernavodă, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. El ar fi pretins 30.000 de euro de la o firmă angajată să reabiliteze secţii ale unităţii medicale.
„La data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orăşenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager, şi societatea comercială administrată de inculpatul M.E., a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare şi modernizare bloc operator şi compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei. În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înţelegeri prealabile, în calitate de manager al Spitalului Orăşenesc Cernavodă (instituţie finanţată din bugetul UAT Cernavodă), inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi pretins suma de 30.000 de euro, de la inculpatul M. E., prin intermediul inculpatei Cocor Laura Iuliana, şef serviciu administrativ în cadrul aceluiaşi spital, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu privitoare la bugetarea, încheierea şi executarea contractului anterior menţionat”, se menţionează în comunicatul transmis de DNA Constanţa.
Citește și: Nicușor Dan, unirea cu Republica Moldova și pe cine vrea Chișinăul
Pe 11 februarie 2025, din totalul sumei pretinse, inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi primit de la inculpata Cocor Laura Iuliana suma de 15.000 de euro, bani proveniţi de la M.E. – reprezentantul societăţii comerciale, în scopul menţionat.
În vederea confiscării extinse, au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor imobile aparţinând fostului director al Spitalului Orăşenesc Cernavodă.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Cu privire la inculpaţii M.E. şi Cocor Laura Iuliana, s-a dispus disjungerea cauzei, precizează DNA.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)