Fost membru al CSM, în cărți pentru șefia Inspecției Judiciare

Data:

spot_img

Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a publicat rezultatele interviului pentru judecătorii care vor să devină inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare (IJ). Potrivit unor surse judiciare, pe primul loc, cu punctaj maxim, a fost admis fostul membru al CSM, Bogdan Mateescu. Pe locul doi s-a situat Constantin Chelcea, colegul de complet al lui Mateescu de la Tribunalul Vâlcea.

Dintre cei 28 de candidați, unul s-a retras și altul a absentat.

Astfel, în urma interviului, au rămas în cursă 9 judecători pe 14 locuri. Odată promovat inspector, conform surselor citate, Mateescu urmează să fie numit de CSM șeful Inspecției Judiciare în locul Roxanei Petcu care a avut un mandat marcat de nenumărate controverse privind sancțiunile aplicate de instituție judecătorilor „nealiniați”.

Fost membru al CSM și președinte al instituției ca „interimar”, termen care nu există în lege, numele lui Mateescu a fost vehiculat ca ministru al Justiției din partea PNL.

Alegerea partidului

În iunie 2023, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat că judecătorul Bogdan Mateescu este în analiză pentru a fi propus pentru funcția de ministru al justiției: „Este vorba despre o persoană care deocamdata este în discuție, în analiză. Dacă ne uităm la CV-ul domniei sale discutăm despre un profesionist, care a fost președintele CSM”, declara atunci Ciucă.

În prezent președinte al Tribunalului Vâlcea, Mateescu a fost implicat într-un scandal penal după ce a încercat să cumpere tăcerea unei funcționare din primăria Băile Govora oferindu-i un post mai bine remunerat. Dosarul judecătorului Mateescu a fost preluat la București de procurorul general Alex Florența și clasat în martie 2024.

Tatăl lui Mateescu era atunci primar PNL în Băile Govora și a fost declarat colaborator al Securității prin decizie publicată în Monitorul Oficial.

Recent, primarul Mateescu a trecut la PSD și vrea un nou mandat de primar în localitate.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU
  1. Dl Ciucă ce competențe are spre a face alegeri de miniștri ai justiției?
    Doamne ferește!
    Așa se fac numirile de miniștri la noi în bătătură?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...