Foști baroni PSD de Argeș, achitați în Dosarul Consultanţa

Data:

spot_img

Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Argeş, şi Mircea Drăghici, fost deputat PSD de Argeş şi trezorier al partidului, au fost achitaţi luni, de magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul numit de presă „Consultanţa”.

În dosarul menţionat au fost achitate alte 38 de persoane, majoritatea primari şi viceprimari de comune din Argeş, dar şi un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă. Pe perioada derulării procesului, din toamna lui 2015 şi până acum, trei inculpaţi au murit şi în cazul acestora procesul a încetat. Sentinţa este definitivă.

Citește și Cum s-a făcut preș instanța supremă în fața lui Aristotel Căncescu, ca să nu fie sesizată CJUE pe prescripție

Procurorii DNA Piteşti îi trimiseseră în judecată pe cei 43 de inculpaţi sub acuzaţii de corupţie, vizând contracte de consultanţă cu o firmă „agreată” (European Project Consulting SRL Bucureşti), care ar fi provocat o pagubă de aproximativ un milion de lei.

Constantin Nicolescu fusese condamnat definitiv, în 2019, la 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru luare de mită, dar instanţa a menţinut o decizie anterioară care prevedea eliberarea condiţionată a fostului şef al PSD Argeş. Fostul deputat PSD Mircea Drăghici a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (34 de acte materiale) şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată), scrie Argeșul Online.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Argeșul Online
Argeșul Onlinehttp://argesulonline.ro
Site de presă înfiinţat în 2018, neînregimentat politic în niciun fel, care pune accent pe chestiunile serioase, fără nicio concesie tabloidizării. Acoperim în principal judeţul Argeş, dar avem şi secţiuni de ştiri naţionale şi internaţionale. Deocamdată, suntem singurii din Argeş care avem şi secţiune în limba engleză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...

Klaus Iohannis: „Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor”

Klaus Iohannis: „România este importantă, cetățenii români sunt importanți,...