Fostul dictator comunist Jiang Zemin, unul dintre cei mai mari criminali ai omenirii, a murit

Data:

Fostul dictator chinez Jiang Zemin, autorul moral al uneia dintre cele mai brutale şi sângeroase persecuţii împotriva unei mişcări spirituale din epoca modernă, a murit miercuri, după cum informează presa chineză de stat.

Ajuns la putere după represiunea sângeroasă din 1989 împotriva protestatarilor din Piaţa Tiananmen din Beijing şi din jurul acesteia, Jiang Zemin, fost lider suprem al regimului comunist din 1993 până în 2003, a decedat din cauza leucemiei şi a insuficienţei multiple a organelor.

Fostul dictator a murit la ora locală 12:13 p.m., la Shanghai.

În timp ce mass-media de stat chineză s-a grăbit să îi laude realizările, Jiang Zemin rămâne în istorie ca unul dintre cei mai mari violatori ai drepturilor omului, responsabil de nenumărate crime ca urmare a rolului său principal în lansarea persecuţiei împotriva Falun Gong.

Citește și: Patriotismul ca responsabilitate pentru lumea de mâine

Jiang Zemin – omul din spatele genocidului contra Falun Gong

Jiang Zemin este cunoscut la nivel internaţional pentru crimele împotriva umanităţii pe care le-a comis în perioada când era – oficial şi neoficial – la conducerea regimului dictatorial din China.

El este politicianul care a decis să declanşeze, aproape unilateral, una dintre cele mai oribile campanii de exterminare din istoria omenirii – cea contra chinezilor paşnici care practicau Falun Gong – care a degenerat în ceea ce unii experţi au numit un adevărat „genocid medical”.

Merită să ne aplecăm mai mult asupra acestei poveşti, care a fost extrem de puţin mediatizată de presa mainstream în ziua de astăzi.

Falun Gong este o disciplină spirituală ce presupune efectuarea unor exerciţii meditative şi respectarea unor învăţături morale bazate pe trei principii fundamentale: adevăr, compasiune şi toleranţă. Popularitatea sa uriaşă – circa 100 de milioane de chinezi o îmbrăţişaseră până în 1999 – l-a determinat pe dictatorul Jiang Zemin să declanşeze un adevărat genocid împotriva mişcării.

Continuarea în Epoch Times România.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180 de grade al șefului PNL Brăila

Ipocrizie în prag de alegeri! Discurs schimbat la 180...

Sondajul RTV în care opțiunile de vot depășesc 100%. Ironii pe rețelele de socializare | Aktual24

Sondajul RTV, realizat de de Sociopol, institut patronat de...