Fostul procuror Mircea Negulescu, achitat de instanța supremă

Data:

spot_img

Cinci judecători de la instanța supremă l-au achitat, definitiv, pe fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”, acuzat de cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare și influențarea declarațiilor.

Pe 31 octombrie anul trecut, Negulescu era achitat de trei judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiției (ÎCCJ) după ce a constatat că nu Negulescu a ticluit probe, ci reclamanții, pentru a scăpa de alte dosare în care erau judecați. La momentul respectiv, Parchetul General a făcut apel la decizia de achitare prin procuroarea Marinela Mincă.

După 8 luni, decizia a rămas definitivă.

Nelulescu a fost trimis în judecată de fosta Secței de anchetare a magistraților (SIIJ) condusă de Adina Florea. Acest caz a fost intens mediatizat la televiziunile și siteurile care promovează infractori, Negulescu fiind prezentat ca un anchetator violent, care obținea denunțuri sub amenințarea pistolului.

Probe fabricate de clanul Cosma

Astfel, toate susținerile făcute de Răzvan Alexe, Vlad Cosma, Petrică Ușurelu, Cecilia Stroe, Mihai Florian Vaida sau avocata Georgeta Buliga au fost demontate de judecătorii de la instanța supremă.

Înalta Curte precizează că „toate declaraţiile lui Alexe Răzvan referitoare la teroarea, presiunile la care a fost supus de procurorul Negulescu în perioada în care a fost arestat preventiv pentru a formula denunţuri sunt nereale, scopul său vădit fiind acela de a se sustrage răspunderii penale în dosarele în care era judecat şi în care a folosit aceeaşi strategie de apărare (astfel cum rezultă din declaraţiile sale date în faţa instanţelor, aflate în fotocopie la dosarul de urmărire penală”, se arată în motivarea instanței de fond semnată de judecătoarele Lucia Rog, Lavinia Valeria Lefterache și Ioana Alina Ilie.

Instanța supremă mai remarcă faptul că cei care l-au reclamat pe Negulescu, vorbim de fostul deputat PSD Vlad Cosma și afaceristul Răzvan Alexe, împreună cu alți oameni de afaceri din Ploiești foști martori în dosarele lui Negulescu, au pus la cale o adevărată conspirație ticluind declarații și stări de fapt care ar trebui anchetate de instituțiile abilitate.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...