Fostul redactor-şef al publicaţiei Newsweek a preluat conducerea editorială a proiectului PressHub. Răzvan Chiruţă este redactor-şef al PressHub, un proiect Freedom House care centralizează informaţii de la ziarişti de la nivel local.
„La Presshub voi fi tot redactor şef, iar rolul meu este de a creşte notorietatea acestui site”, a declarat Răzvan Chiruţă pentru Paginademedia.ro
„PressHUB are ca misiune să sprijine presa locală, afectată major, în ultimii ani, de probleme financiare şi de presiuni politice”, punctează Chiruţă. PressHUB colaborează şi cu publicaţii şi jurnalişti de la publicaţii centrale, în general pe proiecte cu finanţare europeană, pentru că, în ciuda unor percepţii generale, încă există în România mulţi jurnalişti oneşti, care trebuie sprijiniţi, spune Chiruţă.
„Mandatul meu la Newsweek România (4 ani fără 4 luni) se încheie pe 15 ianuarie. Sunt mândru de articolele extraordinare scrise de colegii mei (am fost multă vreme singura publicație cu cel puțin o investigație pe săptamână; o investigație s-a terminat cu o condamnare la închisoare a celui vizat; au fost multe articole exclusive care vor rămâne bază de documentare pentru presa viitorului).
Sunt conștient, în egală măsură, de criticile care ne-au fost aduse în acești ani și îmi asum greșelile pe care le-a făcut Newsweek România. Pe unele le regret, pentru că puteau fi evitate. Altele au fost comise fără rea intenție. Atât am putut. Desigur, asta nu mă scuză.
Plec către un nou proiect, convins că azi sunt mai înțelept decât ieri Sunt conștient că nu mă voi ridica niciodată la nivelul exigențelor voastre. Dar măcar voi încerca”, spune noul redactor șef al Presshub.