Bucureștiul are un patrimoniu industrial extraordinar, câteva exemple în acest sens fiind Moara lui Assan, Fabrica de Bere Bragadiru, Halele Obor, Ford, Laminor. Din păcate, majoritatea clădirilor sunt lăsate în paragină, fiind vânate pentru teren, sau fac parte din dezvoltări imobiliare controversate. În Capitală avem doar câteva cazuri de foste clădiri industriale care au fost reabilitate și redate orașului, două exemple fiind Bursa Mărfurilor- The Ark și fosta tipografie Cartea Românească. În Europa, acest patrimoniu este salvat și valorificat, cele mai cunoscute exemple fiind muzeul Tate Modern din Londra și gazometrele din Viena, însă este vorba despre sute astfel de clădiri.
”Arhitectura industrială a marilor orașe reprezintă o șansă pentru noile dezvoltări de a încorpora identitate și atractivitate competitivă. Din păcate ea nu este privită așa de toți cei care urmăresc dezvoltări profitabile, eventual doar și sustenabile. De multe ori este văzută ca un obstacol în calea progresului, nefăcând parte din schemele de calcul ale rețetelor după care se croiesc afacerile imobiliare. Există construcții industriale din finalul secolului al nouăsprezecelea și mai ales din secolul trecut care au calități spațiale pe care în prezent nu mai îndrăznim să ni le propunem. Spații remarcabile, ample, fascinante și pline de caracter au fost descoperite și folosite de organizatori de evenimente contemporane, de multe ori și în speranța că astfel vor fi sesizate de către public și mai ales de către cei care sunt în poziția de a investi și a le da o nouă viață, cât se poate de profitabilă. Care e starea arhitecturii, patrimoniului industrial din București? Întrebarea nu e ușoară, pentru că răspunsul trebuie să țină seama de ceea ce a fost și s-a pierdut definitiv, de ceea ce mai există și are potențial, dar și de proiectele și intențiile care sunt în curs. Apărătorii patrimoniului sunt disperați, mai ales din cauza distrugerilor violente, angajații ministerului par neputincioși în a impune o politică publică, iar administrația locală e covârșită de alte priorități. În tot acest timp lista de proiecte reușite în alte orizonturi din lume crește cu noi reabilitări”
Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România.
Și Roxana Wring, consilier general USR, este de aceeași părere.
„Patrimoniul industrial al Bucureștiului reprezintă o resursă valoroasă pentru dezvoltarea economică și culturală a orașului. Din păcate, administrația publică ignoră situația disperată în care a ajuns acest patrimoniu, asistând pasivă la abandonarea, incendierea și distrugerea intenționată a acestor valori culturale care sunt pe cale să dispară. Moara lui Assan sau Fabrica Bragadiru, ansambluri înscrise în lista monumentelor istorice, sunt vânate pentru teren de către dezvoltatorii imobiliari. În ambele cazuri Primăriile de sector și Primăria generală au promis că vor lua măsuri, că vor acționa, dar degradarea și abandonul continuă. În cazul Halei Laminor, după că ce a fost lăsată să se degradeze sub ochii Primăriei sector 3, care a achiziționat-o, acum se prefigurează transformarea ei într-un shopping mall, deși, Hala Laminor, împreună cu terenul aferent, are potențialul să fie transformată într-un hub cultural regional, având în vedere calitatea arhitectural-urbanistică și conexiunile de transport existente. Astfel de proiecte de regenerare urbană a patrimoniului industrial există deja în multe orașe europene, Hamburg (Hafencity), Oslo, Londra, Paris, printre cele mai cunoscute”,
Roxana Wring
Câteva exemple din București
Halele Ford
Halele Ford au fost construite în 1935 pentru fabrica de mașini Ford, iar după căderea comunismului au fost abandonate, deși au statutul de monument istoric.
Pe terenul aferent halei, un investitor privat, care a cumpărat proprietatea, vrea să construiască două turnuri de 15 etaje, unul de 20 și unul de 16 etaje. Proiectul include și restaurarea halei, monument istoric. Inițiativa a stârnit numeroase controverse, atât printre locuitorii din zonă care sunt de părere că turnurile vor aduce și mai mult trafic într-un cartier deja sufocat de mașini, dar și printre iubitorii de patrimoniu, care spun că acestea afectează imaginea monumentului istoric.
Locuitorii din Floreasca, prin asociații de proprietari, precum și Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală s-au adresat deja instanței și cer anularea autorizației de construire emisă de Primăria Capitalei pentru proiect.
Dezvoltatorii proiectului sunt Auchan România și One Mircea Eliade Properties. Aceștia au anunțat că investesc aici 100 milioane de euro.
Pe terenul unde se va demara noua investiție imobiliară au funcționat începând cu anul 1935 Uzinele Ford, singura linie de producție Ford din Europa de Est, care producea anual 2500 de automobile și camioane. Odata cu schimbarea regimului, în 1948, a preluat numele Automatica. După căderea comunismului, fabrica a intrat într-un con de umbră, iar de peste 20 ani proprietatea este în paragină.
Hala Obor
Hala Obor a fost construită între anii 1939-1945 după planurile arhitectului Horia Creangă. La vremea respectivă era cea mai mare și mai modernă hală din Sud-Estul Europei. După 1990 a fost privatizată. Acum în interiorul clădirii funcționează un centru comercial, însă clădirea se degradează de la zi la zi, nefiind întreținută corespunzător.
Hala Obor și terenul aferent acesteia, în suprafață de 25.402 mp, a fost privatizată la începutul anilor ’90, prin deja celebra Hotărâre de Guvern 834/1991. Societatea care a intrat în posesia acestora este CICO SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind dat de Ministerul Agriculturii.
Moara lui Assan
Moara lui Assan, una dintre cele mai frumoase clădiri industriale din București, este lăsată în paragină de peste 15 de ani, astăzi fiind în prag de colaps. Deși imobilul este monument istoric și proprietarii trebuie să asigure paza, ansamblul aflat pe strada Silozului nr. 25, în spatele blocurilor de la Lizeanu, a fost lăsat pradă oamenilor străzii care au furat armăturile, instalațiile de metal, cărămida și lemnul, iar bucăți din clădire s-au prăbușit.
În 2008 și 2012, clădirea a fost incendiată, la vremea respectivă existând suspiciunea că proprietarii doreau să scape de imobil, ca să elibereze terenul pentru a construi un ansamblu rezidențial, deoarece clădirile monument istoric nu se pot demola. Autoritățile nu au găsit însă niciun vinovat. Incendiul din 2012 a fost stins abia după 28 de ore, atunci o bună parte din clădire fiind distrusă.
Nici astăzi ansamblul nu este păzit, oamenii străzii și hoții de fier vechi având acces neîngrădit în incintă. Autoritățile au dat mai multe amenzi și au făcut plângeri penale, dar fără folos. Frumoasa clădire de cărămidă – Vaporul lui Assan, cea mai valoroasă din ansamblu, se încăpățânează să reziste, pereții exteriori fiind intacți. Dacă însă autoritățile nu iau nicio măsură, nu se șție cât va mai rămâne în picioare.
Ministerul Culturii și Primăria Capitalei au amendat de-a lungul timpului proprietarii și au sesizat organele de anchetă fiindcă monumentul nu este întreținut, potrivit prevederilor legale, însă situația nu s-a schimbat cu nimic.
Citește aici mai mult.
Hala Laminor
Primăria sectorului 3 a cumpărat în 2014 Hala Laminor din cadrul uzinelor Republica plătind pentru ea circa două milioane de euro. Clădirea nu a fost întreținută corespunzător după revoluție, iar la momentul achiziției această se află în stare avansată de degradare.
Inițial, reprezentanții instituției spuneau că doresc să dezvolte un parc științific acolo, apoi au modificat proiectul. Deocamdată, Ministerul Culturii a dat aviz pentru consolidarea și schimbarea destinației halei într-un complex multifuncțional. De asemenea, s-a primit aviz favorabil pentru realizarea unor alei, în incinta imobilului, menite să faciliteze executarea lucrărilor asupra monumentului istoric, și pentru realizarea unui spațiu de tip esplanadă în zona de S-E a halei.
Mai exact, potrivit informațiilor furnizate de Primăria Sector 3, în interiorul Halei va funcționa o sală cu o capacitate de 2.000 de locuri, trei săli pentru spectacole de teatru, cu câte 500 de locuri fiecare, și alte cinci săli atelier pentru spectacole și evenimente. De asemenea, hala va găzdui cel mai mare centru acvatic de facilitățile căruia elevii din Sectorul 3 vor beneficia gratuit. Astfel, o suprafață de 35.000 mp (aproximativ 50%) va fi destinată zonei de agrement (cultură, sport, parc științific, recreere, educație, cercetare și administrație), iar 35.000 mp (aproximativ 50%) vor reveni unei zone comerciale, destinată comerțului, alimentației publice și altor activități conexe.
Lucrările sunt realizate de societatea Primăriei – Administrare Active Sector 3 SRL. Primăria Sector 3 vrea să meargă mai departe și să construiască pe terenul rămas liber în jurul halei mai multe clădiri, primarul Robert Negoiță având în plan inclusiv mutarea Primăriei Sector 3 aici (link aici). Deocamdată nu este însă niciun proiect urbanistic aprobat.
Fabrica de Bere Bragadiru
Fabrica de bere Rahova, fostă Bragadiru, cu o tradiție de 100 de ani în spate, este astăzi în ruină și reprezintă pericol public. Aflată la 10 minute de mers pe jos de Piața Unirii din București, pe un teren de câteva zeci de mii de metri pătrați, fabrica a fost abandonată după Revoluție și privatizată în anul 1998. Procesul de degradare, început imediat după 1990, s-a accentuat și mai mult după privatizare, odată cu trecerea timpului. Proprietarii nu au făcut nimic pentru salvarea imobilului.
Citește aici mai mult.
Vama Bucureşti Antrepozite – Bursă mărfurilor/ The Ark
Clădirea Bursei de Mărfuri de pe Calea Rahovei a fost construită la sfârșitul secolui XIX, în cadrul unui vast program de modernizare a Bucureștiului, după planurile arhitectului Giulio Magni, unul dintre cei mai mari arhitecți ai vremii. După 1983, Vama București-Antrepozite a servit ca loc de organizare a șantierului pentru lucrările de la Casa Poporului, apoi, după 1990, diversele părți ale ansamblului au devenit proprietate privată.
În 2005 a fost cumpărată de DC Communications și Headvertising care au reconvertit fostul depozit și l-au transformat în ceea ce este astăzi, o afacere de succes într-un loc care îmbină vechiul cu noul. Lucrările de reconversie au durat 3 ani și au costat circa 3,5 milioane de euro.
Clădirea a fost deschisă în 2008 și este dedicată industriilor creative. Adăpostește birouri pe cele trei nivele superioare și un spațiu de peste 1.000 mp dedicat activităților publice. Acolo funcționează o cafenea, un spațiu multifuncțional și Centrul Internațional de Artă Contemporană.
Tipografia Cartea Românească
Clădirea tipografiei “Cartea românească”, construită în 1919 pe bd. Iancu de Hunedoara, în apropiere de intersecția cu Calea Dorobanților, a fost convertită în 2009 într-o clădire care adăpostește un hotel de patru stele, birouri și un centru comercial. Din vechea tipografie a mai rămas doar fațada de cărămidă vizibilă dinspre bulevardul Iancu de Hunedoara și clădirea administrativă care a fost restaurată integral. Dezvoltatorul, firma austriacă Soravia a investit în acest proiect aproximativ 38 de milioane de euro.
Câteva exemple din străinătate
Un exemplu din Londra – Tate Museum
Muzeul de Artă Tate Modern se numără printre cele mai populate muzee din întreaga lume, de la deschidere, în anul 2000, având peste patru milioane de vizitatori, fiind unul dintre cele mai mari atracții din UK, generând beneficii economice de circa 100 milioane lire anual.
Muzeul a fost amenajat într-o fostă centrală electrică, realizată de Sir Giles Gilbert Scott, fiind un exemplu că fostele clădiri industriale pot fi reconvertite cu succes. Centrala a funcționat în clădire din 1952 până în 1981, când prețul petrolului a crescut și clădirea a fost dezafectată. În 1995 au început lucrările de reconversie, arhitecți fiind celebrii Jacques Herzog și Pierre Meuron. Cinci ani mai târziu, muzeul își deschidea porțile, iar de atunci a atras milioane de vizitatori. Succesul a fost atât de mare încât recent, muzeul a fost extins, proiectul fiind făcut tot de arhitecții Jacques Herzog și Pierre Meuron.
Un exemplu din Viena – Gazometrele
Construcția gazometrelor din Viena a început pe 27 octombrie 1896 și a fost finalizată la data de 17 iulie 1899, iar inaugurarea a avut loc pe 31 octombrie 1899. Fiecare dintre cele patru gazometre avea peste 70 de metri înălțime și 60 de metri în diametru și serveau la stocarea gazelor produse prin distilarea cărbunelui, care, ulterior, erau distribuite prin intermediul rețelei orășenești.
Rezervoarele au rămas în serviciu timp de aproape 100 de ani, până în 1986. Atunci când Viena a trecut la aprovizionarea cu gaze naturale între anii 1970 și 1978, gazometrele au fost trecute pe linie moartă, iar echipamentele tehnice ale rezervoarelor de gaz au fost dezmembrate. În 1981, clădirile au fost date de Ministerul patrimoniului național ca exemple remarcabile de arhitectură industrială.
Clădirile nu au fost lăsate ca la noi, în paragină, orașul văzând aici o oportunitate pentru a se dezvolta și asfel s-a extins linia de metrou și s-a reactivat zona.
Cele patru rezervoare de gaz au fost revitalizate în perioada 1999 – 2001 la fiecare clădire lucrările de reconversie fiind realizate de câte un mare arhitect cu echipa sa: Jean Nouvel, Coop Himmelb(l)au, Manfred Wehdorn și Wilhelm Holzbauer. La fiecare gazometru a fost păstrat învelișul exterior, iar la interior au fost transformate pentru a corespunde cerințelor actuale de locuire. Lucrările de reconversie au costat circa 175 milioane de euro.
Pe lângă circa 600 locuințe moderne și o hală de expoziții (cu o capacitate de 4.200 de persoane), în fostele rezervoare de gaz metan și-au mai găsit adăpostul un cămin studențesc, un cinematograf și Arhivele orașului și ale landului. La parter, pe o suprafață de 22.000 m² s-a deschis un Shoppingmall cu aproximativ 70 de magazine. Din centrul orașului (Stephansplatz) se ajunge în circa 8 minute la acest cartier, cu metroul (linia U3 stația Gasometer).
Gazometrele reprezintă acum o atracție turistică a Vienei și un exemplu de bună practică în ceea ce privește reconversia clădirilor industriale.
