duminică, iunie 20, 2021
AcasăProiecte editorialeBani EuropeniFOTOREPORTAJ. Clădirea afaceriștilor greci care au inaugurat prima cursă peste Atlantic din...

FOTOREPORTAJ. Clădirea afaceriștilor greci care au inaugurat prima cursă peste Atlantic din Constanța, lăsată în paragină după Revoluție, va fi reabilitată cu bani europeni

Casa Embiricos, sau Palatul Navigației, este una dintre cele mai frumoase și impunătoare clădiri din fâșia interbelică a Constanței vechi. Nu este monument istoric, în pofida trecutului bogat și a arhitecturii splendide care încă mai poate fi zărită pe ruinele sale.

Clădirea înaltă de 4 etaje și mansardă a rămas fără activitate după Revoluție, asemenea multor altora din centrul vechi al orașului, și ignorată complet de autorități. Așa a ajuns Casa Embiricos adăpost pentru nefamiliști și persoane vulnerabile social, iar degradarea sa a cunoscut un ritm accelerat mai ales în ultimele două decenii.

Soarta Casei Embiricos poate fi schimbată radical. Vara trecută, Primăria Constanța a reușit să obțină  fonduri europene nerambursabile pentru restaurarea imobilului. Trebuie doar ca instituția să finalizeze proiectul la timp. Contractul de finanțare a fost semnat pe 01.07.2019, iar termenul de finalizare al proiectului este de 94 de luni. Până acum Primăria Constanța încă nu a lansat licitația pentru desemnarea constructorului.

Administrația locală din Constanța are o experiență tristă cu reabilitarea imobilelor din subordinea sa, cel mai cunoscut exemplu fiind Cazinoul de pe faleza orașului, care nu poate fi modernizat din cauza blocajelor de 4 ani cauzate de contestațiile licitațiilor.

Primăria Constanța vrea să transforme fosta Casă Embiricos într-un incubator de afaceri și are la dispoziție aproximativ 14 milioane de lei și un termen strict în care lucrările pot fi terminate.

Casa Embiricos, cu o suprafață de 2346 mp, ar putea găzdui, conform detaliilor din proiectul câștigat de Primăria Constanța, cel puțin 17 firme și în jur de 160 de persoane. Fiecare birou va fi dotat și mobilat complet, cu dulapuri și scaune din piele ecologică, sisteme all-in-one cu sisteme de operare preinstalate (hard minimum 1TB, placa video minim 4GB etc), scannere, imprimante ș.a. Viitorul incubator de afaceri va beneficia de panouri solare și un lift exterior, din sticlă, cu o capacitate de minimum 5 persoane, care va fi adaptat și pentru persoanele cu dizabilități locomotorii sau nevăzători.

Casa a fost construită în anul 1922 de frații greci Embiricos și nu este monument istoric, dar face parte dintr-un sit urban, zonă protejată istoric, de pe strada Nicolae Titulescu, la nr. 13.

Ce spune Primăria Constanța despre proiectul de reabilitare

“Ne-am asumat un proiect unic pe regiunea de Sud Est. Zona peninsulară este inima orașului și trebuie să utilizăm fondurile structurale pentru a adăuga valoare atât din punct de vedere arhitectural, cât și din punct de vedere al vieții socio-economice. În cazul de față administrația, componenta privată structurată la nivelul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură își dau mâna, împreună cu Zona Metropolitană și își asumă o cofinanțare a acestui proiect. Palatul Navigației se pregătește ca în 2022 să aniverseze 100 de ani de la momentul în care s-a pus piatra de temelie și mi-aș dori ca acest moment să găsească clădirea renovată și plină de viață”, a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, pentru PressHub.

Proiectul are o valoare de 14.028.656,56 lei, din care valoarea nerambursabilă este de 7.048.091,68 lei, iar cofinanțarea beneficiarului 6.222.491,68 lei.

De ce este Casa Embiricos importantă pentru Constanța

La 1 mai 1914, frații greci Embiricos inaugurau la Constanța prima cursă transatlantică dintre Marea Neagră și New York. Cursa presupunea plecarea din Portul Constanța, se făcea o escală la Pireu și una la Marsilia. Apoi vapoarele bogaților greci veniți la Constanța tăiau Oceanul Atlantic cu destinația New York. Cursa era făcută de vasul „Themistocles”, construit în 1889, de 16.000 de tone şi care putea atinge 16 noduri, adică fix vreo 15 zile de călătorie între Constanţa şi New York. Cu timpul.

Cu câteva luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, frații greci veniți din Brăila pentru a-și extinde la Constanța afacerile cu grâne și cărbune dădeau marea lor lovitură: prima cursă transatlantică.

Până în vara anului 1916, când România a intrat în război, în jur de 5000 de călători cumpărau anual bilete de la National Steam Navigation cu destinaţia New York. În plus, la cererile Comisiei Europene a Dunării şi a comunităţilor diplomatice şi de afaceri, compania inaugurase, încă din sezonul estival 1911, curse regulate între Sulina şi Constanţa.

În timpul războiului cursele sunt întrerupte, dar se reiau în anul 1920 cu două nave. Pe lângă vasul Themistocles se alătură și vasul „Regele Alexandru”, de 30.000 de tone şi care putea atinge 18 noduri.

Între timp, bogații frați Embiricos înfiinţaseră Banca Economiei Naţionale a Greciei (1918) şi conduceau, din 1916, Uniunea Constructorilor Greci de Nave.

Iar la 1922 inaugurau, cu fast, și impunătoarea Casă Embriricos, din Centrul Vechi al Constanței.

În 1940, Leonidas Embiricos a vândut clădirea către o bancă regională din Iaşi, Creditul Funciar Urban, care spera să câştige la Constanţa venituri mari din credite şi depozite pentru afacerile portuare. A venit al Doilea Război Mondial, apoi, din vara anului 1944, ocupaţia sovietică a oraşului. Portul a fost închis comerţului, afacerile au fost izgonite încetul cu încetul iar instaurarea regimului comunist a pecetluit soarta unuia dintre cele mai frumoase monumente ale Constanţei şi ale uneia dintre cele mai răsunătoare afaceri de la malul mării. Naţionalizată în 1948, casa Embiricos a devenit în anul următor, pentru scurtă vreme, sediul Comandamentului Marinei Militare.

Cristian Andrei Leontehttp://info-sud-est.ro
A absolvit Relații Internaționale și Studii Europene, în cadrul Facultății de Istorie și Științe Politice (Universitatea ”Ovidius”, Constanța), este jurnalist și co-fondator al ziarului Info Sud-Est (2012) și nominalizat la Tânărul Jurnalist al Anului la ediția din anul 2015. A coordonat campanii de presă care au avut ca temă protejarea patrimoniului cultural și istoric.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

CELE MAI CITITE