Într-un Frankfurt finanțist, soprana Adela Zaharia convinge publicul că cea mai bună investiție este în iubire…de operă.
La Frankfurt am ajuns prima dată anul acesta. De cum pășești în oraș, vezi că e ceva altfel. Compar cu orașele nemțești prin care am fost. De fapt, aici ajungeam de la Munchen, cu trenul. Aproape 400 de km în 3h și vreo 30’. Plecam din centrul unui oraș, ajungeam în centrul celuilalt. Restul, distanțe de parcurs pe jos.
Neobișnuitul este dat de imaginea care te întâmpină. Oraș vechi „înțepat” de clădiri noi. Puțin derutată pentru că nemții țin la istoria și stilul lor de viață. N-am avut timp de vizitat iar în așteptarea spectacolului, am dat doar o tură prin zonă. Sunt prea multe obiective, începând cu Casa Goethe, pentru jumătate de zi. Așa că mi-am amestecat pașii cu cei ai localnicilor prin oraș, parcuri și pe malul râului Main.
Nu știu în ce moment Frankfurtul a decis că vrea să fie oraș centru financiar. Și s-a echipat pentru acest lucru. Zeci de instituții financiare și bancare naționale și internaționale, Banca Centrală Europeană, altele, au sediile în oraș. E catalogat ca primul centru financiar continental, al II-lea după Londra. Top 10 în lume. Doar că londonezii și-au trimis divizia financiară în afara zonei istorice. Mai nou, și la Londra, acest concept a început să cedeze. E o alegere. Eu am fost șocată să văd că micul parc din fața Operei era străjuit de zgârie nori de sticlă. Ca niște balauri pregătiți să scoată flăcări. Imaginația te duce cumva la Central Park, doar că aici vorbim de dimensiuni liliputane. Micul New York, i-am zis eu. Posibil ca beneficiile comunității să fie foarte mari. Până și chioșcarul cu bere și sendvișuri, din colțul parcului, și-a numit chioșcul ”Das Investment”. Ironic, bineînțeles.
Încă nu se încheiase Europeanul de fotbal, a doua zi era finala, așa că am prins pe malul Main-ului amenajările pentru zonele de fani invitați să urmărească meciurile pe ecrane imense. Bănuiesc că dacă juca Germania, acele spații ar fi fost pline de cu o seară înainte. Foarte frumos și inteligent amenajat. Un rai pentru copii. Și, ca întotdeauna, întâmplarea hilară. Voiai să bei o apă de 2 euro, trebuia să lași garanție 3. Am întrebat într-o doară, dacă garanția o pot lua de la următorul chioșc, să mă și plimb în timp ce beau, și mi-au zis că nu. Pam-pam. Nu e relevant. Pentru că îți dădeai seama că oamenii încercau să reducă mizeria, distrugerea. Se putea și altfel.
Opera din Frankfurt, nu este spectaculoasă pe din afară. Vechea operă a fost construită în 1880, dar distrusă aproape în totalitate în al II-lea Război Mondial. A fost refăcută și funcționează pentru concerte. Actuala clădire există din 1963 și găzduiește și teatrul dramatic. Are aproape 1400 de locuri, iar interiorul are un design rafinat. Mobilier în nuanță închisă de lemn, scaune tapițate în albastru regal. Elegant și simplu. În numeroase rânduri a fost desemnată Opera anului. Toate informațiile pe site-ul lor.
Citește și: Începe Săptămâna Haferland, când satele săsești se animă. Puteți asculta muzică germană din sec. XVI, jazz și arii cântate de fiicele ambasadorului Noble
„Prea frumos pentru urechile noastre și o mulțime de note, dragă Mozart!” Franz Iosif al II-lea
Mozart: „ Maiestate, oricâte note sunt necesare” („Amadeus”, Milos Forman)
E o operă destul de rar cântată, chiar și în străinătate. O capodoperă complicată muzical. Voci speciale, orchestra bine integrată. Unii invocă și lipsa structurii normă de operă. -Singspiel- care seamănă structural cu musicalul de astăzi, flamboaiant și dramatic.
Influența culturii turce (Imperiul Otoman la acea vreme) este resimțită nu numai prin plasarea acțiunii și exotismul poveștii, dar și prin inspirate inserții muzicale. Avem de toate, comic, diferențe religioase, culturale, sociale, comportamentale. Aș spune că Mozart a mers ca pe sârmă, rulând cu multe clișee. Și, să nu uităm că, e secolul în care cafeaua, turcească, cum altfel, devine un must drink (Bach, „Cantata cafelei”). Intră în cultura populară și, atunci, de ce să nu profiți? Ca în zilele noastre personajele de benzi desenate. Și vedem aceste influențe în toată muzica epocii. Vivaldi, Handel, Gluck.
Revenind la opera noastră. O cromatică nebună, cu tempouri vivace, o orgie a contrastelor majore-minore. O compoziție energizantă care, până la urmă, reprezintă un tânăr de 25 de ani.
Intriga cu iz de basm oriental îl urmărește pe Belmonte, tânărul de origine iberică, în încercarea de salvare a iubitei sale Kostanze. Ea, camerista, Blonde, și servitorul, Pedrillo, au fost răpiți de pirați și vânduți pașei Selim (rol vorbit). La palat, lucrurile evoluează rapid. Selim se simte atras de Kostanze, în timp ce servantul acestuia, Osmin, de cameristă. Belmonte ajunge la palat, pune la cale un plan de evadare, dar acesta eșuează. Este prins și el, iar în timpul judecății, Selim află că este și fiul celui mai mare dușman al său. Situația escaladează, dar, în final, triumfă dragostea, compasiunea, umanitatea.
Citește și: Abuzurile sexuale și vidul procedural din universitățile românești. Adela Alexandru | INTERVIU
Trei ore și jumătate în care asculți muzică superbă, râzi, suferi, pleci mai fericit acasă
Mă rog, eu am plecat înapoi la gară. Mi s-a părut, chiar, drumul mai scurt!
Montarea de la opera Frankfurt are 21 de ani!! și e semnată de Christof Loy, unul dintre cei mai superbi regizori de operă. Categoria care n-are nevoie de CV. Dar pentru cine nu-l cunoaște, are ștate vechi pe cele mai mari scene ale lumii. Pentru mine are o semnătură aparte. Te atinge de la prima producție pe care i-o vezi. Ceea ce e rar, mai ales în lumea operei, unde percepția întregului e, uneori, neglijată, lăsată în spatele interpretării. Într-o proporție mult mai mare decât în toate celelalte arte performative. E greșit, dar adevărat. Cum spunea Zeffirelli: „Opera este o planetă unde muzele se reunesc, muncesc și împreună celebrează artele”.
Cu elemente scenografice și costumație minimaliste, cu mișcare scenică și lumini superinteligent elaborate, Loy cuprinde concomitent atmosfera orientală, însemnând aerul pe care îl respiri, soarele, felul în care cad razele, puțină culoare cu carpeta de rugăciuni, turbane, halate. În fundal, un tablou de cameră, o grădină. În rest, pe scenă, sunt 5 scaune și o masă. Temporal, producția e adusă spre zilele noastre, din ce în ce mai spre prezent, după costume.
Festinul muzical se alătură celui vizual. Sub bagheta lituaniencei Giedrė Šlekytė, orchestra operei din Frankfurt promitea un spectacol de zile mari încă de la uvertură. Strălucire, echilibru, frazare fin șlefuită, și conectivitate cu soliștii. Tenorul Magnus Dietrich, în rolul lui Belmonte, are o voce fermă, fără, însă, să forțeze sau să ascută interpretarea. Mi s-apărut foarte bun în ansambluri și interpretare scenică. Celălalt tenor, Michael Porter, superb în rolul lui Pedrillo. Plin de vivacitate, cu multe nuanțe în voce, lejeritate tehnică. Osmin este voce de bas. Și am avut un super-bas. Thomas Faulkner. Voce puternică dar nuanțată, cu o profunzime caldă. Rolul Selim a fost interpretat de August Zirner. Un actor de clasă, care a jonglat interpretarea foarte bine între atâtea voci de marcă, aducând lămuriri în poveste și punctând mesaje. Cameristei Konstanzei, Blonde, i-a dat viață soprana Bianca Tognocchi. Un farmec aparte și o voce ca o briză meditareaneană, frumos modulată.
Și, în rolul Kostanze, Adela Zaharia a ridicat publicul în picioare. Excelența sa pe Mozart e cunoscută, cu toate acestea, de fiecare dată, rămân uimită. O voce care strălucește ca medaliile olimpice de aur. Puternică prin intensitate, nu prin forță. Coloratura impecabilă care i-a adus și celebritatea. Ușurința cu care traversează registrele. Acel timbru aparte, care te urmărește. Soprana are o știință a interpretării formidabilă. Și într-o aliniere unică a acestor calități potențează stările personajului de fiecare dată. N-ai cum să nu fii marcat de noile sensuri pe care le descoperi. Înțelegi altfel operele în care cântă. Kostanze este tânăra îndrăgostită, fragilă, nesigură. Și simți din sală că are un efect imediat asupra fiecărui spectator.
Menționând solo-urile corale și corul care au performat la nivel înalt, pot spune că am avut șansa să asist la un spectacol greu de egalat. Memorabil cu siguranță.
Citește și: În Suceava are loc singurul festival din țară dedicat trufelor
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Barbara Aumüller, personale)
