Frații Tate au fost trimiși în judecată pentru trafic de persoane, grup infracțional și viol 

Data:

spot_img

Frații Andrew și Tristan Tate și două femei au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.

De asemenea, procurorii cer confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile, printre care 15 terenuri și clădiri, 15 mașini de lux, 14 ceasuri de lux, precum și obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300.000 lei.

Citește și: Complicitatea autorităților cu traficanții de persoane

„Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual (…)”, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Continuarea, în Hotnews.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: arhivă Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...