Frumusețea satelor de munte din vestul României. Aflate în mijlocul pădurilor, aceste localități suferă din cauza izolării produse de exploatările forestiere.
În timpul iernii, numeroase sate de munte din România devin aproape pustii, dar și inaccesibile, din cauza drumurilor degradate de utilaje forestiere. Pădurea cuprinde cea mai mare parte a împrejurimilor lor, dar urmele lăsate de exploatări sunt tot mai adânci.
Cele mai multe sate de munte din Carpații Occidentali (Munții Apuseni, Munții Poiana Ruscă, Munții Banatului) au fost afectate în ultimele decenii de fenomenul depopulării și de îmbătrânirea populației.
Ținutul Pădurenilor
Unele localități, cum sunt cele din Ținutul Pădurenilor – Hunedoara, au rămas aproape pustii, iar populația stabilă le este formată în mare parte din familii de vârstnici. Oamenii din aceste sate de munte trec cu greu peste iarnă, atât din cauza climei mai aspre de la munte, dar și a stării drumurilor care le leagă de orașele aflate la zeci de kilometri.
În Munții Poiana Ruscă, exploatările forestiere găsite pe aproape fiecare drum care urcă în Ținutul Pădurenilor din Hunedoara îngreunează accesul în satele de pe creste, chiar și atunci când vremea ar permite în mod normal folosirea rutelor de acces. Unii oameni se plâng de starea drumurilor forestiere, în timp ce alți localnici se declară resemnați. Problemele lor reapar în fiecare iarnă, chiar și pe drumuri reabilitate recent.
Continuarea în Banatul Azi
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com / Zephyrka)