Gabriela Firea a demisionat din funcția de ministru al Familiei

Data:

spot_img

Gabriela Firea a cedat în cele din urmă presiunilor din spațiul public, dar și a celor din propriul partid, și a demisionat din funcția de ministru al Familei, Tineretului și Egalității de Șanse, potrivit surselor PRESShub.

Decizia a venit după o discuție pe care a avut-o vineri, la Guvern, cu liderul PSD Marcel Ciolacu, potrivit surselor PRESShub. Anterior, conducerea partidului o anunțase că îi dă răgaz până luni să demisioneze. În caz contrar, PSD urma să îi retragă sprijinul politic.

De asemenea, aceasta s-a autosuspendat și din funcția de Președinte al Organizației PSD București.

Mesajul Gabrielei Firea, după demisie:

Gabriela Firea a demisionat în contextul scandalului privind azilurile groazei din Voluntari și a legăturilor sale directe cu Ștefan Godei, administratorul centrelor unde bătrânii erau abuzați, în prezent arestat preventiv.

Anterior, ministrul Muncii, Marius Budăi, care a încercat să ascundă ororile care aveau loc în centrele administrate de Asociația „Gabriel cel Viteaz”, a demisionat miercuri.

Citește și: Marius Budăi și-a dat demisia din funcția de ministru al Muncii

Firea s-a lăsat greu demisionată

Gabriela Firea nu a vrut inițial să facă un pas în spate, potrivit surselor PRESShub, fapt care i-a revoltat pe colegii săi din PSD.

Chiar Paul Stănescu, considerat unul dintre protectorii Gabrielei Firea în PSD, i-ar fi cerut să iasă din spațiul public, demisionând de la Ministerul Familiei, potrivit surselor PRESShub.

Un mesaj public important pentru Gabriela Firea a venit chiar de la purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romașcanu.

Acesta a declarat, joi, într-o intervenție telefonică la Digi24, că ministra Familiei va trebui să explice apropierea de Ștefan Godei și „să decidă în consecință”.

„Dacă a fost (angajat, n.red.) la cabinetul senatorial, angajarea se face de către parlamentar”, a spus Romașcanu.

Acesta a precizat că nu poate să transmită o poziție a partidului, dar personal poate să spun că, din punctul de vedere al atribuțiilor privind centrele pentru vârstnici, Ministerul Familiei nu avea legătură, iar „din punct de vedere politic demisia e un act unilateral care se ia în funcție de decizii personale”.

„Doamna Firea va trebui să explice această apropiere, dacă ea a existat, și să decidă în consecință”, a subliniat purtătorul de cuvânt al PSD.

Lucian Romașcanu a admis că „poate fi considerată o problemă de imagine”.

Godei, angajat la cabinetul parlamentar al lui Firea. Aceasta insistă că nu îl cunoaște

Picătura care a umplut paharul nemulțumrii în PSD a fost dezvăluirea de joi, făcută de Gândul și G4 Media, conform căreia Ștefan Godei apare angajat la cabinetul senatorial al Gabrielei Firea, după ce el ocupase această funcție pe când actualul ministru al Familiei era primar general al Capitalei.

Ștefan Godei, arestat în dosarul azilurilor de bătrâni din Ilfov, a fost angajat în cadrul cabinetului parlamentar al Gabrielei Firea în perioada 04.01.2021 – 01.02.2023.

Sursele Gândul arată că Ștefan Godei a fost angajat în trecut și de echipa de forbal FC Voluntari – sponsorizată de primăria condusă de soțul actualului ministru, Florentin Pandele – de unde a încasat venituri între 2012 și 2016 și ianuarie – aprilie 2020.

Citește și: Ștefan Godei, pe care Firea spune că nu îl cunoaște, a lucrat și la cabinetul senatorial al Gabrielei Firea. Cum se scuză Firea

În ciuda acestor fapte, Gabriela Firea insistă că nu-l cunoaște pe „torționarul” de la Ilfov.

Nici la Senat nu a fost șoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial, așa cum a făcut-o în toate instituțiile unde a activat”, susține Gabriela Firea.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cult Research: „Viitorul copiilor în votul părinților”

Studiul „Viitorul copiilor în votul părinților” a fost realizat...

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși | Puterea a Cincea

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși. Calitatea...