miercuri, 27 octombrie 2021
AcasăNewsletterGălățence sărace, sclave sexuale în Europa

Gălățence sărace, sclave sexuale în Europa

Tinere din mai multe județe din sud-estul României au fost, timp de opt ani, sclavele unei rețele de proxeneți organizată în scopul racolării de persoane.

Fetele, multe dintre ele minore, ajungeau în state din Occident, după ce erau izolate de familii, supuse șantajului emoțional și păcălite. Profitul obținut de cei patru indivizi pe care polițiștii anti-mafia din Galați i-au reținut sub acuzațiile de trafic de minore, trafic de persoane și proxenetism ar fi de câteva sute de mii de euro.

Timp de aproape opt ani, un grup despre care polițiștii spun acum că ar fi fost constituit din patru persoane și-a extins tentaculele în mai multe județe din regiune, selectând tinere din familii modeste, cu o educație precară, sub clasicul pretext al unor relații „serioase și de durată”.

Tinere abia trecute de pragul majoratului, cu o condiție materială modestă, dar și minore ușor de păcălit și influențat au fost atrase în capcană de cei patru, după scenarii bine stabilite. Cele majore erau atrase în locuințe ale membrilor grupării, care le convingeau că vor să aibă relații cu ele și că nu ar fi în beneficiul lor să se întoarcă la fostele vieți.

Mai apoi erau constrânse, în diverse moduri, astfel încât victimelor le era imposibil să plece sau să facă ceva conform propriilor voințe. După aceeași „rețetă” erau pregătite și minorele, unele dintre ele aduse nu doar din Galați sau Brăila, ci și din Ploiești sau Tulcea.

Singura diferență era că acestea erau lăsate „să se coacă”, fiind luate de acasă, plasate în diferite locații unde erau cazate, determinate să refuze orice legături cu familia și, bineînțeles, păcălite că sunt „unice”. Abia apoi luau drumul Occidentului, unde erau obligate să se prostitueze, spre „binele și prosperitatea” relației.

Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE