GALAȚI – Doi elevi vor să revoluţioneze agricultura. Seră automatizată, cu apă de la pești 

Data:

Doi elevi de la Liceul cu Program Sportiv din Galaţi, Mario Postu şi Alexandru George Bogdan, coordonaţi de profesorul Valeriu Apostol, au construit o seră ecologică, pornind de la o idee ingenioasă. Ecosera – care a primit Premiul I la un concurs naţional de proiecte STEM, este complet automatizată, irigarea plantelor se face cu apa dintr-un bazin de peşti, iar energia necesară întreţinerii ei este produsă de eoliana creată tot de elevii liceului.

Mario şi Alexandru au 14 şi 15 ani, practică baschetul, dar sunt şi pasionaţi de robotică, motiv pentru care sunt activi în cadrul clubului Robotica LPS, coordonat de profesorul Valeriu Apostol. Timp de şase luni, Mario şi Alexandru au lucrat la acest proiect, ajutaţi şi de alţi colegi, însă ei au fost maeştrii care au pus lucrurile cap la cap. Au construit solarul, în care totul funcţionează pe bază de senzori. Apoi au pescuit cei 20 de peşti din specia caras care trăiesc în bazinul din curtea şcolii. Apa îmbogăţită cu nutrienţii de la peşti este folosită pentru irigarea plantelor. Această metodă de cooperare între plante şi peşti se numeşte Aquaponics, metodă care are o vechime de mii de ani, fiind utilizată chiar şi în China antică sau în Egiptul antic, dar și de către azteci. Ca să poată fi udate prin acest sistem, plantele sunt ținute în tuburi orizontale sau în cascadă.

„Apa de la peşti conţine mai multe vitamine şi minerale, decât dacă am fi folosit apă simplă, de aceea plantele cresc mai repede şi se dezvoltă mai bine”, lămureşte Alexandru misterul pentru care cei doi elevi pasionaţi de robotică au ales să crească şi peşti, şi plante.

Partea inovatoare a proiectului este faptul că cei doi adolescenţi au dotat sera cu senzori care transmit informații și comenzi executate apoi automatizat de pompe și ventilatoare. În seră, totul este controlat pe baza unor senzori, care verifică debitul și nivelul apei, temperatura și pH-ul acesteia, dar și umiditatea. „Apa este luată de la pești, iar plantele sunt udate singure”, a descris Mario, pe scurt, mecanismul.

În plus, cei doi s-au gândit că vor ca sera să funcţioneze ca un sistem total independent, care poate fi aplicat cu succes la scară largă. Pentru funcţionarea ei folosesc energie eoliană şi solară, dar şi apă de la ploi, care se adună pentru bazinul cu peşti. Eoliana se află şi ea în curtea Liceului cu Program Sportiv, fiind un alt proiect realizat în cadrul clubului Robotica LPS, tittrează VIAȚA LIBERĂ.

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.
1 COMENTARIU
  1. Cum adica, „vor sa revolutioneze agricultura”, daca aceste procedee exista de mii de ani?! Si, da, ele exista de mii de ani in forme mai mult sau mai putin naturale, insa in epoca electronicii si automatizarii pe care o traim, pe plan international, acest tip de a practica hidroponia si acvacultura s-au modernizat, si exista sub sub diferite forme, in toate tarile mai avansate. Deci cei doi, si cu profesorul lor, daca revolutioneaza ceva, atunci acest lucru este acvacultura si hidroponia din Romania, care, de fapt, trebuiau sa fie nu „revolutionate”, ci aduse la zi, de catre toate facultatile de profil din tara, care se pare ca nu sint in stare de asa ceva, si asteapta elevii de liceu sa o faca. Unde sint profesorii universitari de stiinte agricole, unde sint facultatile de profil ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, deși termenul a fost deja depășit 

BEC permite ruperea alianței PSD-PNL la București, printr-o hotărâre...

Hărțuirea jurnaliștilor români, criticată de Departamentul de Stat al SUA. Cazul Boroș-PRESShub

Hărțuirea jurnaliștilor români este criticată de către Departamentul de...

Percheziții DNA la Primăria Gropeni. Este vizat liberalul Stan Malinche, primarul comunei | De Brăila

DNA Galați efectuează, joi dimineață, mai multe percheziții în...

Noi norme pentru combaterea spălării banilor adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat un pachet de legi care...