GALAȚI – Mama l-a abandonat, iar tatăl i-a dat foc! Drama unui copil dintr-o relație eșuată

Data:

spot_img

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Galați, a fost la un pas de moarte după ce părintele său a turnat spirt peste el și i-a dat foc. Copilul a fost abandonat la trei săptămâni de mama sa, chiar în maternitate, iar tatăl, care și-a asumat creșterea lui, a cedat în cele din urmă în fața frustrărilor de a fi părinte singur. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost arestat și este cercetat pentru tentativă de omor calificat, faptă care i-ar putea aduce cel puțin şapte ani și jumătate de închisoare.

Povestea lui Marius (44 ani) și a lui Andrei a început în urmă cu 16 ani, odată cu venirea pe lume a adolescentului, într-un spital din București. Născut din relația pe care bărbatul o avea cu o femeie ce îi era, la acea vreme, concubină, băiatul nu a avut noroc de la început, cea care i-a dat viața abandonându-l în maternitate, la doar trei săptămâni. Tatăl nu s-a îndurat să îl părăsească și l-a luat în urma mai multor demersuri, de la vârsta de trei luni. Singur fiind și foarte tânăr, l-a lăsat pe Andrei în grija părinților săi, în județul Giurgiu. Îl vizita frecvent, îi trimitea bani și se asigura să nu îi lipsească nimic.

În urmă cu zece ani, Marius s-a stabilit în Galați, unde a început o relație cu o femeie. Trei ani mai târziu, în 2014, avea să îl aducă și pe Andrei, mai ales că bunica, cea care îl crescuse de mic, murise de cancer. Copilul, pe atunci în vârstă de 9 ani, nu a fost pe placul noii concubine a lui Marius, care a rupt relația, nedorind să își asume creșterea unui copil străin. De atunci, bărbatul și-a crescut singur fiul, dar a fost bântuit mereu de gândul că din cauza copilului el nu a avut noroc în viață, fapt pe care ar fi obișnuit să i-l reproșeze deseori.

„Pe fondul unei situații tensionate mai vechi, în care tatăl îl considera responsabil pe băiat de eșecurile pe plan personal, dar și al unor discuții legate de activitatea online a tânărului, părintele l-a stropit cu spirt și i-a dat foc. Victima a  suferit asuri pe circa 8-10 la sută din suprafața corpului și a fost transportată la spital, necesitând 25 de zile de îngrijri medicale. Tatăl a fost reținut pentru 24 de ore, a recunoscut fapta și a fost prezentat Tribunalului Galați cu propunere de arestare prevenivă, pentru tentativă de omor calificat”, a explicat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Instanța a admis cererea și l-a trimis după gratii, pentru 30 de zile, pe tatăl incediator.

Andrei se află în spital și, la o zi după ce magistrații îi trimiteau părintele în arest, a primit vizita asistenților sociali de la DGASPC. Elev de liceu și încă minor, băiatul va trebui inclus într-o formă de protecție. „O echipă s-a deplasat la unitatea medicală unde este internat minorul și a vorbit cu el. Se lucrează la identificarea membrilor de familie și pentru găsirea celei mai bune soluții pentru ca minorul să fie plasat după externarea din spital”, ne-a declarat Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Galați, titrează VIAȚA LIBERĂ.

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Percheziții în Bihor. Grupare suspectată de trafic ilegal de migranți, vizată de DIICOT și BCCO | Bihoreanul

Percheziții în Bihor: Polițiștii BCCO Oradea și procurorii DIICOT...

Incident la o grădiniță din Timișoara: cinci copii, duși de urgență la spital

Incident la o grădiniță din Timișoara: cinci copii au...

Acces blocat la Bâlea Lac: Telecabina oprită și Transfăgărășanul închis din cauza vremii

Acces blocat la Bâlea Lac: Telecabina a fost oprită,...

Creștere semnificativă a firmelor dizolvate: aproape 700 de companii din Galați au fost închise în 2024 | Viața Liberă

Creștere semnificativă a firmelor dizolvate în județul Galați: aproape...