Circa 300 de kilometri de drumuri județene urmează a fi modernizate în anii următori în județul Galați, cea mai mare parte a fondurilor reprezentând fonduri europene. Cel mai important obiectiv: șoseaua de centură a municipiului reședință de județ. În acest context optimist, lipsa forței de muncă face ca la realizarea proiectului să fie nevoie de angajați din străinătate.
13 este numărul proiectelor aflate în curs de implementare sau de contractare derulate de Consiliul Județean pentru infrastructura rutieră a județului Galați. Nouă dintre ele, inclusiv centura municipiului Galați, sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Lucrările au garanții de execuție de cinci până la zece ani. În premieră, s-au înregistrat și firme gălățene sancționate de Consiliul Județean pentru nerespectarea termenelor de execuție.
Aproximativ 144 de milioane de euro sunt alocate la această oră pentru infrastructura rutieră a județului Galați. Peste 85% din ele provin de la Programul Operațional Regional 2014-2020, restul reprezentând finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDL) sau din bugetul CJ Galați. Vizați sunt aproximativ 300 de kilometri de drumuri județene, care vor căpăta, în următorii doi ani, o nouă față.
„Obiectivul pentru mandatului 2016-2020 este să avem finanțarea asigurată pentru 300 km de drum județean, însumând 150 milioane de euro, aici intrând și centura Galațiului. Drumurile nu vor fi finalizate toate în 2020, pentru că sunt investiții mari. Unele vor fi finalizate în cursul anului 2021, cum este centura, dar să avem proiecte finanțate, contracte semnate, cu finanțarea asigurată – ăsta este obiectivul.”
Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați
Majoritatea lucrărilor sunt de modernizare și reabilitare, ceea ce se traduce, practic, prin drumuri aproape noi, făcute cu fundație, cu strat de piatră compactat, cu balast, cu strat de mixtură, strat de uzură, strat de binder, cu șanțuri, cu tot ce trebuie. Toate podurile și podețele de pe drumurile incluse în aceste proiecte vor fi reparate, iar acolo unde expertiza tehnică o impune, vor fi refăcute, pentru că în județ există și podețe foarte vechi, de peste 30-40 de ani, poate chiar 50.
„Am avut surpriza să descoperim pe DJ242 B un podeț despre care, la exterior, aveai impresia că este din beton, dar în interior era din lemn, era un pericol public permanent. A fost înlocuit complet.”
Costel Fotea
Sunt peste 5.000 de poduri și podețe de acces în gospodării în localitățile străbătute de drumurile județene care vor fi modernizate și reabilitate, într-una din cele trei variante existente, dar beneficiind de o arhitectură unitară. De asemenea, acolo unde drumul permite, vor fi amplasate piste pentru biciclete și stații de autobuz iluminate cu panouri fotovoltaice.
Partea leului pentru centura Galațiului
Proiectul cu cea mai mare sumă alocată este cel al centurii ocolitoare a municipiului Galați, despre care „Viața liberă” a scris în repetate rânduri. Reluăm aici principalele cifre. Sursa de finanțare este Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională (SUERD). Lider de proiect este UAT Județul Galați, iar partener, UAT Municipiul Galați. Valoarea totală a proiectului este de 135,196 milioane lei, din care buget UAT Județul Galați: 134,841 milioane lei, buget UAT Municipiul Galați: 354.620 lei, contribuție CJ Galați: 2,696 milioane lei, contribuție UAT Municipiul Galați: 7.092 lei. Vor fi 10,582 km de drum județean extins și modernizat (DJ 251M – variantă ocolitoare a municipiului Galați) și va fi construit un pod tip hobanat. Proiectul se află în etapa de contractare.
Iată un exemplu de proiect, în județ, pentru care s-a dat deja ordinul de începere a lucrărilor: „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional între localitățile Matca – Valea Mărului – Cudalbi – Slobozia Conachi – Smârdan (DJ 251)”. Localitățile deservite sunt Matca, Valea Mărului, Cudalbi, Costache Negri, Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Schela și Smârdan. Valoarea totală a proiectului este de 68,268 milioane lei, iar obiectivele propuse constă în 28 km de drum județean reabilitat și modernizat (DJ 251 între km 6+780 – km 23+840 și km 61+460 – km 72+400), 1,6 km pistă de biciclete construită, 165,44 mp trotuare modernizate, șase stații transport public și alveole construite ori modernizate. Proiectul se află în curs de implementare, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 10 decembrie 2018.
Un alt exemplu: „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Buciumeni – Nicorești – Cosmești – Movileni – Barcea”, localitățile deservite fiind Movileni, Furcenii Noi, Furcenii Vechi, Cosmești, Băltăreți, Dobrinești, Nicorești și Barcea. Bugetul total al proiectului este de 42,635 milioane lei, cu următoarele obiective propuse: 21,50 km de drum județean reabilitat și modernizat, 2,95 km pistă de biciclete construită, 20.625 mp trotuare modernizate / realizate, nouă stații de transport public și alveole construite / modernizate. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 21 decembrie 2018.
DJ 242, reabilitat cu muncitori din afară
Un al treilea proiect: „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional între localitățile Vîrlezi – Tg. Bujor – Umbrărești – Viile – Fîrțănești – Foltești (DJ 242)”, proiect care deservește localitățile Foltești, Măstăcani, Chiraftei, Vîrlezi, Fîrțănești, Viile, Umbrărești și Tg.Bujor, are un bugetul total de 72,206 milioane lei, din care contribuția CJ Galați la costurile eligibile este de 1,386 milioane lei. Vor fi reabilitați și modernizați 30,700 km de drum județean, se va construi o pistă de biciclete de 3,84 km și o suprafață de 37.158 mp trasee pietonale, precum și opt stații de transport public și alveole. La acest proiect, contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat, dar nu a fost emis încă ordinul de începere a lucrărilor.
Ca o curiozitate, la acest proiect vor lucra și aproximativ 300 de imigranți. „Din păcate, lipsa forței de muncă este problema întregii țări. Cei care au venit în asociere mi-au spus că în februarie le vin câteva echipe de muncitori din afară, non-UE, aproximativ 300, numai pentru drumuri”, spune președintele CJ, Costel Fotea.
O hartă echilibrată
Distribuția pe harta județului a drumurilor județene care vor fi reabilitate și modernizate este destul de echilibrată, spune președintele Consiliului Județean.
„Normal că fiecare vrea ca drumul care trece prin localitatea lui să fie modernizat, numai că rețeaua de drumuri a CJ-ului este de 800 de kilometri. Dacă s-ar fi făcut din ’89 încoace ce s-a făcut din 2016, probabil astăzi am fi avut toate drumurile coală de hârtie. Dar probabil că a fost de vină lipsa de bani, de fonduri, de proiecte… Mai mult de jumătate din rețeaua de drumuri asfaltate a CJ-ului va fi reabilitată și modernizată, plus ce s-a făcut înainte, probabil că ne vor rămâne 50-100 km de drumuri județene pe care urmează să intervenim cu covoare asfaltice în perioada următoare.”
Costel Fotea
„Oamenii trebuie să înțeleagă însă că lucrurile astea nu se întâmplă astăzi, nu se întâmplă mâine, ci în 2019-2020, iar o parte vor fi finalizate poate la începutul anului 2021, așa cum spuneam despre centura Galațiului. Celelalte drumuri județene vor fi finalizate până în 2020, pentru că peste 85% sunt finanțate din fonduri europene, cu un grafic de execuție pe care ne-am angajat să-l respectăm. CJ-ul are o parte de cofinanțare de 2% și ceva cheltuieli neeligibile, dar alea sunt foarte mici. Astăzi, când vorbim, sunt date ordinele de începere a lucrărilor, sunt organizări de șantier deja prin județ. Dacă mergeți la Valea Mărului, de exemplu, o să vedeți o organizare de șantier unde constructorul își face depozit de piatră. Chiar dacă afară este frig, este zăpadă, oamenii se aprovizionează cu materialele de construcție necesare, pentru ca în primăvară, imediat ce vremea permite, să intre în forță la lucrări, mai ales că au și grafic de execuție care trebuie respectat, pentru că altfel apar penalizări”, mai spune președintele Consiliului Județean Galați.
Constructori sancționați pentru depășirea termenelor
Nu se întâmplă foarte des ca firmele constructoare să fie sancționate pentru depășirea termenelor de execuție pe care și le-au asumat prin contract. Ei bine, la drumurile județene s-a întâmplat acest lucru.
„Sunt cel puțin patru-cinci firme sancționate, cu sume destul de mari, cu 80.000 de lei, cu 100.000 de lei – penalități, așa cum a rezultat din contract, așa cum prevede legea, cu procent pe zile de întârziere. La 2 milioane de lei să plătești 80.000 de lei penalități, mi se pare destul de mult. Unii chiar nu cred că-și vor mai permite vreodată să vină la Consiliul Județean să facă lucrări și să glumească cu termenul de execuție. Nu este o bucurie să sancționăm constructorii. Doar că, așa cum noi ne-am angajat că vom asigura finanțare la timp, asistență tehnică și disponibilitate la dialog, așa să înțeleagă și ei că regulile trebuie respectate de ambele părți. Nu sunt lucrări pe care le vrea Fotea, nu sunt obiective pe care ni le-am propus doar pe hârtie, ci lucrări care trebuie realizate pentru gălățeni. Când au venit, au semnat un contract și și l-au asumat, nu i-a obligat nimeni. Un astfel de contract stă în SEAP cel puțin 50 de zile, așa că au timp, prin specialiștii lor, să-l studieze cap-coadă de câte ori vor.”
Costel Fotea
Drumuri cu garanție
La proiectele cu fonduri europene, așa cum sunt cele pentru drumurile județene, garanția este de 10%, spune președintele CJ.
„Deci, la fiecare factură, oprim 10% garanție. Sunt garanții de cinci ani, de zece ani. Conform legii, până la finalizarea lucrărilor, procentul de 10% rămâne acolo. După o perioadă, 70% din suma reținută se restituie, iar diferența rămâne până la terminarea garanției din contract. Dacă sunt zece ani garanție la contract, atunci zece ani reținem garanția. Nu sunt sume mici și nici noi nu facem rabat, pentru că avem nevoie de calitate. În următorii opt-zece ani, nu se va mai interveni pe drumurile reabilitate și modernizate.
Costel Fotea
Lipsa forței de muncă e o problemă națională, dar la drumuri, nu am temeri că se vor depăși termenele, pentru că se lucrează foarte mult cu utilaje. Marea problemă este la construcțiile civile, pentru că acolo ai nevoie de faianțar, dulgher, instalator, electrician și tot așa, ai nevoie de foarte multă forță de muncă manuală. Și, ăsta e adevărul, nu sunt oameni.”
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Viața Liberă Galați în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.