GALAȚI – „Pregătim spitalul pentru ce este mai rău”, susţine Alina Dobrea, managerul Spitalului Județean

Data:

Zgomotul asurzitor și aproape neîntrerupt al sirenelor de pe ambulanțe creează un fel de a doua normalitate în apropierea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați. Aflate într-un du-te – vino continuu, salvările aduc noi și noi bolnavi de COVID-19. Cele mai grave cazuri ajung la Spitalul Județean, unde Terapia Intensivă este ultima lor speranță. Aici paturile sunt însă mult prea puține pentru a putea face față valului masiv de pacienți. Cum se descurcă în plin val patru al pandemiei cel mai mare spital din sud-estul țării și ce planuri există pentru ca activitatea să nu fie blocată, odată cu agravarea situației epidemiologice, aflăm dintr-un interviu cu Alina Dobrea, managerul unității sanitare gălățene.

– Care este numărul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 care se prezintă zilnic la Spitalul Județean Galați?
– În ultimele săptămâni, cam 20 la sută din prezentările la UPU au fost pacienți pozitivi COVID-19. Zilnic, avem în jur de 40 de pacienți pozitivi veniți la UPU. Vorbim doar despre cei confirmați prin teste RT-PCR. Aici, îi adăugăm și pe pacienții confirmați prin teste antigen, care sunt mult mai mulți. Ca urmare a numărului mare de pacienți aflați în stare gravă, la ATI toate paturile sunt ocupate acum (marți – n.r.). Am avut luni cinci paturi libere, dar s-au ocupat toate până a doua zi, dimineață.
– Câți dintre pacienții de la ATI reușesc să învingă boala?
– Între 1 septembrie și 4 octombrie, am avut 80 de pacienți la ATI-COVID, dintre care 49 au decedat. Dintre acești 80 de pacienți, niciunul nu a fost vaccinat. Mai mult, și în secția COVID de la etajul 1 am avut internați 165 de pacienți, în aceeași perioadă, toți nevaccinați, iar în rândul lor s-au înregistrat 34 de decese. La etajul 1, funcționează un fel de secție pre-ATI-COVID, ceea ce înseamnă că starea pacienților de aici este, de asemenea, foarte gravă. Poate că pare puțin că din 80 de pacienți doar 31 au supraviețuit, dar având în vedere starea critică în care vin la noi și câte boli cronice au, înseamnă, de fapt, foarte mult că am reușit să-i vindecăm. Ca vârste, avem pacienți de la 21 de ani până la 90 de ani.
– Cât de greu este să faceți față acestei avalanșe de pacienți?
– Primim sprijin din partea celorlalte spitale din Galați. La Boli Infecțioase există 24 de paturi pentru pacienți COVID, la Spitalul CFR există o capacitate maximă de 80 de paturi pentru această patologie. Datorită acestui sprijin, putem să nu mai rămânem cu mulți pacienți în containerele din curtea Spitalului Județean, pentru că în aceste containere avem doar 21 de paturi, iar în momentul în care vin mai mult de 21 de pacienți o dată nu avem unde să-i așezăm.
– Ce faceți, totuși, atunci când aveți mai mulți pacienți?
– Atunci când este cazul, mai punem niște băncuțe acolo, dar este impropriu. Bineînțeles, le aducem butelii de oxigen, pe unii îi transferăm și în Stabilizare. Ne-am organizat, pentru a putea face față, cât de cât. Dar aici (în containere – n.r.) chiar nu sunt condiții pentru a sta mai mult de 24 de ore. Totuși, avantajul nostru este că nu am desființat aceste containere, cum au făcut multe alte spitale din țară.
– Dacă numărul pacienților va crește, riscă spitalul să nu mai facă față?
– Am mai putea deschide până la 30 de paturi, la etajul 1, dar momentan încă mai așteptăm ajutor din partea altor spitale. Oricum, toate cazurile grave rămân la noi, pentru că au nevoie de necesar de oxigen de 50 de litri pe minut. Majoritatea pacienților au nevoie chiar de două surse de oxigen, iar aportul de oxigen este fantastic. Celelalte spitale nu pot face față, pentru că nu dispun de stocator de oxigen. Noi avem două stocatoare. Mai mult, avem și ventilatoare High-Flow, care-s foarte bune și cu ajutorul cărora chiar am reușit să salvăm vieți.
– Vorbim despre starea critică a pacienților, dar care este starea personalului medical din ATI, în prezent?
– Cadrele medicale din ATI încă mai rezistă, noi le-am ajutat cu faptul că am mai transferat personal din alte secții, încă e bine. E drept, acum a trebuit să suspendăm tot ce a însemnat concedii, pentru că a venit valul 4, care e mult mai agresiv decât valurile precedente, iar pacienții care ajung acum la spital cu COVID sunt în stare foarte gravă. Și în valul 3 au venit mulți. Dar nu erau în stare atât de gravă și puteau urma inclusiv tratament la domiciliu. În acest val, în schimb, ne confruntăm cu mulți pacienți, cu familii întregi care stau acasă până în ultimul moment, când nu mai pot respira, și sunt aduși la Urgențe în stare critică.
– Dacă oamenii s-ar fi vaccinat în număr mai mare și am fi ajuns la procente comparabile cu cele din Spania sau Portugalia, credeți că ne-am mai fi aflat acum în plină criză sanitară?
– Nu, cu siguranță lucrurile nu ar mai fi stat acum atât de rău. Noi, spre exemplu, avem pacienți care s-au vaccinat și care au făcut apoi boala, însă doar într-o formă ușoară. Unii dintre ei au fost chiar asimptomatici şi i-am depistat în cadrul testărilor pe care le facem periodic în rândul personalului medical.
– Vorbim, așadar, despre valul nevaccinaților. Dar acest lucru afectează activitatea întregului spital.
– Da, conform ordinelor primite de la nivel național, începând de marți, 5 octombrie, nu mai internăm decât urgențe. Noi oricum limitaserăm numărul de intervenții chirurgicale din cauza numărului insuficient de paturi de la ATI (după operație, pacientul trebuie să fie internat, pentru o perioadă, în secția ATI – n.r.). Dar acum vor fi operate doar urgențele. Este necesar acest lucru, pentru a pregăti spitalul de ce e mai rău.
– Vă așteptați la ce e mai rău, în perioada următoare?
– Da, din păcate. Oricum, noi facem tot ce putem, dar avem nevoie de sprijin și din partea celorlalte spitale, unități care au fost desemnate integral de suport COVID, să mai primească din pacienții pe care noi îi mai aducem pe linia de plutire, titrează VIAȚA LIBERĂ.

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...