În lume este pandemie de COVID. Nu e o noutate, pentru că de 6 luni trăim cu răul „COVID” lângă noi. România are 400.000 de copii de vârstă școlară care sunt în afara școlii; doar 4 din 5 reușesc să termine clasa a VIII-a și doar 7 din 10 termină liceul sau o școală profesională.
4 din 10 copii în vârsta de 15 ani de-abia știu sa scrie și să citească, chiar dacă până la aceasta vârstă au fost înscriși la școală; 1 din 5 adolescenți și tineri nu mai merg la școală și nu primesc nicio formă de pregătire vocațională. Mult prea mulți copii cu dizabilități, din mediul rural, din familii monoparentale și din zone vulnerabile se regăsesc printre cei pentru care sintagma „școală de calitate” nu are un corespondent în realitate.
Sunt foarte mulți specialiști care spun și ce ar trebui să facem, unde să investim, cum să ne formam cadrele didactice, cum să lucrăm cu elevii și părinții, cum să alegem structurile de coordonare ale școlilor, cum să depolitizam educația și cum să dezvoltăm România.
Sunt foarte mulți alți specialiști, din alte sisteme educaționale europene, care sunt dispuși să împărtășească din experiența lor, lăsându-ne să învățam din succesele și greșelile pe care ei le-au avut, țările lor fiind, în urmă cu câteva decenii, în situații similare cu cea în care noi ne aflăm acum.
Sunt și mai mulți cei care sunt dispuși să ne ofere chiar și ajutor financiar consistent, numai să ne apucăm de treabă. Noi, însă, ne arătăm surprinși de fiecare dată când vreo situație pe care toată lumea o aștepta se întâmple și la noi.
Începutul anul școlar ne prinde, din nou, nepregătiți. Școlile nu prea știu ce au de făcut, părinții sunt bulversați, elevii nu știu cum și dacă vor face școală de pe 14 septembrie, tablete pentru cei care nu au acces la sistemul educațional online nu avem și Ministerul nici nu știe că profesorii sunt angajații săi și că aceștia au dreptul legal să li se asigure, de către angajatorul lor, toate echipamentele de protecție necesare în aceasta situație de pandemie.
Materia nu a fost adaptată pentru tipul de învățământ online sau hibrid, cursurile cu cadrele didactice care să-i învețe cum să folosească on-line-ul au fost foarte puține și nu există nici un răspuns specific nici pentru copiii din familii vulnerabile și nici pentru nevoia de a asigura calitatea actului didactic.
Păstrând proporțiile, pare-se că pandemia de COVID ne-a luat prin surprindere și că nu am știut că sistemul educațional, cel care susține dezvoltarea socio-profesional-academică a viitorului cetățean, trebuie să se adapteze acestei realități și să ofere servicii incluzive și de calitate pentru fiecare copil în parte.
Totuși, pe mine nu mă mai surprinde! Mai întotdeauna nu am fost pregătiți pentru ceea ce știam ca ni se va întâmpla, chiar dacă mai niciodată ceea ce ni s-a întâmplat nu ne-a luat prin surprindere.
Nu am fost pregătiți să ne scuturăm de jugul turcesc și nici de cel rusesc, să devenim o țară care să își asume valorile vestului, promovate de revoluțiile pașoptiste, să ne formăm ca stat națiune solid și autonom, să devenim un pol de putere regională la începutul secolului al XX-lea, să ne transformăm într-o economie super-puternică în perioada interbelică, să promovăm un leadership care să urmeze valorile umanității în Al Doilea Război Mondial, să avem un comunism cu „față umană”, să schimbăm regimul fără vărsare de sânge și să avem o democrație reală.
Altora din jurul nostru le-a reușit, nouă mai puțin, chiar dacă foarte mulți lideri politici autohtoni au declarat și atunci dar mai ales acum că „am fost atât de aproape” și că „am pierdut o mare oportunitate”. În toate aceste cazuri, și în multe altele, ceea ce s-a ni întâmplat bun la nivel național a fost rezultatul ajutorului și asistentei primite din partea altora care aveau interese geostrategice sau ale căror planuri ne includeau și pe noi.
Noi nu suntem pregătiți nici când vine zăpada în ianuarie, canicula în iulie și ploile în mai. Nu suntem pregătiți să facem față inundațiilor care vin în zone care au mai fost inundate și care nu au beneficiat de nicio investiție pentru îndiguire.
Nu suntem pregătiți să stăvilim pământul chiar și atunci când am tăiat orice urmă de copac de pe deal. Nu suntem pregătiți să facem față presiunii demografice chiar dacă avem cea mai mare migrație a forței de munca active din Europa și una dintre cele mai mici natalități.
Nu suntem pregătiți să ne asumăm greșelile noastre, propunând, oarecum șugubăț, organului statului aflat în misiune, „să ne înțelegem”, aducându-i aminte „că o mână spală pe alta”. Suntem enervați de liderii politici care ne fură, chiar dacă existau clare indicii că sunt hoți și atunci când i-am ales. Toate astea, și multe altele, ne iau prin surprindere.
Glorificăm zicători de genul „cine-i harnic și muncește, ori e prost ori nu gândește” și ne învățam copiii că „un cap plecat, sabia nu-l taie”. Suntem convinși că „cine împarte, parte-și face” și că „de cât dai, de atât te faci bine”. Ne lamentăm cu celebrul „la omul sărac, nici boii nu trag” și ne motivăm cu „mortul de la groapă nu se mai întoarce”.
Facem toate astea, și multe altele, și ne întrebăm de ce suntem atât de nepregătiți? Poate și pentru că, așa cum ne spunea Negruzzi încă din 1853, Europa, cu valorile și ideile ei, e mult prea departe de București. La noi, aici, glorificăm mai mult băutura și maneaua:
”(…) La masă beau adesea vin străin/Tocai, Bordo, Șampanie iubesc/Iar mai ales prefer vinul de Rin/Dacă nu am Cotnar și Odobesc/ Când însă am, deșert pline pahare, Apoi încep să cânt vreo manea,/Și sunt tot beat cât țin zilele-amare ! Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea!” („Eu sunt roman”. C. Negruzzi, Opere Complete, vol. II, (București: Minerva. 1909), pp. 33-34).
