Geopolitică și droguri. Evenimentele de la 2 Mai au scos în evidență încă o dată cât de gravă este probema traficului și consumului de droguri. România fiind țară de consum, este util să vedem cum s – a ajuns aici.
Citește și: Geopolitică și droguri (I)
Expresia Triunghiul de Aur a fost folosită pentru prima dată într-o conferinţă de presă din 12 iulie 1971 de către subsecretarul de Stat american Marshall Green.
Din punct de vedere istoric, principalii producători de opiu din zonă sunt triburile Hmong, Wa, Lahu, Lisu, Yao şi Akha (din familia de triburi tibeto-birmană), care trăiesc în statul Shan, situat în nord-estul Birmaniei. Lor li s-au alăturat chinezii musulmani din provincial chineză Yunnan (situată în sudul Chinei, la graniţa cu Birmania).
Aceştia erau denumiţi Hui de către chinezi, Panthay de către birmani şi Haw de către thailandezi. Revoltele anti-chineze din 1856 şi din deceniul 1870-1880 au determinat represalii şi masacre ordonate de guvernul imperial chinez.
Represaliile şi masacrele au avut ca urmare emigrarea chinezilor musulmani în Birmania, în provincia vietnameză Tonkin şi în Laos. Şi triburile Hmong se revoltaseră împotriva Chinei în 1853.
Comerţul cu opiu ce a început să se dezvolte în Asia de Sud-Est din secolul 19 folosea rutele şi reţelele comerţului cu ceai existente încă din secolul 14.
Tot în secolul 14, negustorii veneţieni au început să includă opiul în comerţul lor cu Asia de Est şi de Sud.
Au fost urmaţi de portughezi şi olandezi în secolul 16, precum şi de britanici din secolul 17.
Comerţul britanic cu opiu se desfăşura prin intermediul Companiei Indiilor de Est (fondată în 1600), care exporta în China producţia indiană. Cultivarea macului pentru opiu a demarat pe subcontinentul indian odată cu instaurarea dominaţiei mogulilor în secolul 16.
Concomitent, Asia de Sud-Est britanică şi franceză a fost inundată de contrabanda cu opiu produs în provincia Yunnan din sudul Chinei.
Cu toate acestea, administraţiile coloniale britanică şi franceză au tolerat mica producţie locală. Din această cauză, marea producţie de droguri a Asiei de Sud-Est a întârziat cu câteva decenii.
Abia în anii 20 şi 30 putem vorbi de o primă majorare a producţiei de opiu în această zonă. Britanicii, care vindeau în Birmania opiul produs în India, au ignorat problemele şi nu au intervenit în viaţa comunităţilor (minorităţilor) Shan şi Wa, situate în nord-estul Birmaniei.
Panorama regională s-a modificat esenţial începând cu 1949, data instaurării regimului comunist în China.
Drept rezultat, rămăşiţele trupelor gomindaniste s-au refugiat în Birmania. Ulterior, producţia şi comerţul cu opiu în China de sud au încetat complet.
Războiul Rece este cel care a dat cel de-al doilea (şi cel mai mare) impuls (după cel dat de cele 2 războaie ale opiului din secolul 19, 1839-1842 şi 1857-1860) dezvoltării Triunghiului de Aur.
Implicarea CIA de partea Kuomintangului, precum şi politica autorităţilor coloniale franceze au fost principalii factori (dacă nu şi singurii) care au condus la mărirea producţiei de opiu în Asia de Sud-Est.
Ameninţările venite din partea Republicii Populare Chineze, cele două războaie indochineze, ca şi prezenţa unei importante comunităţi chineze în spaţiul sud-est asiatic (consumatoare de droguri) au determinat expansiunea producţiei de opiu, Banghkok şi Saigon (actualul Ho Şi Min) devenind principalele centre ale unui foarte profitabil comerţ (cu sprijinul, mai mult sau mai puţin discret al forţelor armate şi serviciilor secrete americane şi franceze).
Cu toată generozitatea sprijinului CIA, Kuomintangul (KMT) trebuia să se finanţeze şi pe cont propriu, iar opiul reprezenta cea mai accesibilă şi profitabilă sursă. Mai mult decât atât, implicarea Kuomintangului în comerţul cu opiu data din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Concurenţa nu a întârziat să apară.
Cu toate acestea, principalul rival, Khun Sa (Chang-Chi-Fu în chineză şi Sinchai Charngtrakul în thailandeză), aparţinând etniei Shan (etnie minoritară în Birmania, alătiri de etniile Kachin şi Karen) a fost înfrânt de forţele gomindaniste în 1967.
Aceasta nu l-a împiedicat să devină mai târziu, până în zilele noastre, conducătorul Triunghiului de Aur. După conflictul din 1967, Kuomintangul deţinea 90 % din comerţul cu opiu din zonă, Khun Sa 7 %, iar KIA (Kachin Independence Army- Armata de Independenţă Kachin) 3 %.
Trebuie luat în considerare faptul că gherilele comuniste, împotriva cărora au luptat fără succes întâi francezii, iar apoi americanii, deşi aveau baza principală pe teritoriul vietnamez, s-au extins şi pe teritoriile birman, thailandez şi laoţian.
Citește și: Unde se află România în jocul de șah al Turciei
Astfel, în 1942 a fost creat Partidul Comunist din Thailanda, care a început să primească arme din China şi din Vietnsmul de Nord începând cu 1960. Ulterior, acest partid a dispărut practic de pe scena politică spre sfârşitul anilor 70.
În Birmania vecină, cele două partide comuniste, ca şi KMT, au jucat un rol mult mai important în apariţia şi dezvoltarea Triunghiului de Aur.
Încă din 1950, Partidul Comunist Birmanez din Nord (Communist Party of Burma-North, CPB-North sau Drapelul Alb, alcătuit în proporţie de 90 % din membri ai etniei Wa) a iniţiat instalarea unui guvern popular în statul Kachin.
Tot în această perioadă, forţele KMT (cifrate la 30.000 de oameni, karen, shan şi chinezi din Birmania) au incercat fără success să recâştige poziţiile pierdute în China. Abia în 1966 China a demarat acţiuni concrete îm vederea creării de baze pentru CPB, care să-i permită apoi cucerirea puterii politice.
În acest scop, CPB a stabilit o alianţă cu traficanţii de droguri din zona Kokang, care au acceptat pe teritoriul prezenţa unei forţe armate revoluţionare, în schimbul protecţiei acordate. În 1967 a început şi colaborarea între CPB şi KIA.
Colaborarea se extindea şi în domeniul producţiei şi comerţului cu droguri. Odată ce CPB şi-a dezvoltat structurile militare, trupele chineze s-au retras, fiind înlocuite prin furnizarea de arme uşoare.
Astfel, a fost creată o zonă eliberată de circa 20.000 km 2. Toată această situaşie a fost facilitată şi de faptul că din cei 1.000.000 de membri ai Etniei Wa, 400.000 sunt în Birmania, iar 600.000 în China.
Principalii factori care au contribuit la actuala stare de lucruri din Birmania (inclusive din punctual de vedere al producerii şi traficului de droguri) este guvernarea militară ce datează din 1962 şi mozaicul etnic birman.
Minorităţile entice alcătuiesc circa 30-40 % dintr-o populaţie de 57 de milioane, ocupând 55 % din teritoriul naţional, împărţit din punct de vedere administrative în 7 districte şi 7 regiuni autonome (aparţinând minorităţilor).
Abia în timpul dominaţiei coloniale britanice, teritoriul birman a fost pus sub o conducere unitară (până în 1937 fiind parte componentă a Indiei britanice). Până atunci, fărîmiţarea politico-administrativă era excesivă. Ca exemplu, statul Shan era împărţit în 34 de regate independente. Grupurile minoritare cele mai importante sunt Mon, Karen, Kayah, Shan, Kachin, Chin şi Rakhine.
În timp ce populaţia majoritară locuieşte în câmpiile şi văile din partea centrală a ţării, zonele de nord şi est, deluroase şi muntoase, sunt arealul populaţiilor minoritare. Aceste din urmă zone au fost cele mai distruse de războaiele civile ce au devastat ţara, fiind şi zonele cultivatoare de droguri.
Datorită haosului şi conflictelor continue ce existau din ianuarie 1948 (data dobândirii independenţei) s-a putut instaura în 1962 junta militară condusă de generalul Ne Win. Deşi din punct de vedere teoretic, regimul militar permitea existenţa unui singur partid (Partidul Programului Socialist Birman), aceasta nu a dus la un regim totalitar clasic.
După invadarea Cambodgiei de către Vietnam în 1979, ajutorul chinez s-a redus substanţial, ca după 1989 să înceteze complet. Aceasta a determinat CPB să înlocuiescă lupta revoluţionară cu drogurile şi banditismul.
Evenimentele din piaţa Tienanmen au izolat China pe plan internaţional pentru câţiva ani, ceea ce a determinat reorientarea politicii externe a acesteia.
Reorientarea a inclus printre cele mai importante aspecte sistarea oricăror ajutoare acordate mişcărilor subsersive şi partidelor comuniste din Asia de Sud-Est.
Din cauza izolării, China a fost nevoită să pună pe primul plan al relaţiilor sale diplomatice legăturile cu ţările din imediata sa vecinătate.
Bineînţeles că aici nu putea fi vorba despre India şi URSS.
În acest context, Birmania se contura ca fiind cea mai potrivită ţintă pentru ameliorarea relaţiilor externe chineze. Volumul schimburilor comerciale sino-birmane a crescut într-un ritm alert, ajungând la 3-4 miliarde de dolari în 1991.
Birmania exporta orez, lemn, jad şi minereuri, importând concomitent produse manufacturate.
Datorită acestui context, Partidul Comunist Birman a fost sortit pieirii, locul său fiind preluat de către o mulţime de formaţiuni armate adânc implicate în traficul de droguri, pe primul loc în acest sens distanţându-se UWSA (United Wa State Army), care fusese până atunci braţul armat al Partidului Comunist Birman.
Thailanda, care reprezentase şi ea începând cu anii 60 o ţară implicată în traficul de droguri (în special în zona de Vest a ţării, în jurul oraşelor Mae Sai, Mae Sot şi Ranong), a trecut la o schimbare radicală a atitudinii sale în această problemă.
Noua politică (strategie) naţională de combatere a drogurilor a demarat în 1984. Raidurile întreprinse de armată (în primul rând Armata a Treia şi brigada Cobra) şi de poliţia de frontieră au dezorganizat aproape total rutele traficanţilor de droguri.
Thailanda a reprezentat în această panoramă mai curând o ţară consumatoare de droguri decât producătoare. Creşterea consumului a fost amplificată şi de războiul din Vietnam. Se ştie că în cursul acestui conflict, soldaţii americani consumau cantităţi destul de mari de droguri.
Deficitul dintre cerere şi ofertă pe piaţa thailandeză era suplinit de importul de opiu birman. Măsurile întreprinse de autorităţile thailandeze au condos până la începutul anilor 90 la o reducere drastică a consumului şi traficului de droguri în această ţară.
Cu toate acestea, deschiderea graniţelor sino-indiene şi sino-birmane la mijlocul anilor 80 a permis apariţia altor rute ale traficului de droguri.
Ne referim aici la rutele pornind din nord-estul Birmaniei, una având ca destinaţie finală sud-vestul Chinei (provincia Yunnan), iar mai departe sud-estul Chinei, Hong-Kong şi Taiwan, iar cealaltă spre nord-estul Indiei, coasta vestică a acestei ţări şi Golful Persic.
Apariţia acestor două noi rute a coincis din păcate cu măsura neinspirată a guvernului SUA de a sista total începând cu 1988 orice asistenţă acordată Birmaniei (inclusive în domeniul combaterii traficului de droguri).
Această măsură, pe deplin justificată din cauza represaliilor sângeroase şi a întemniţării opozanţilor regimului militar, putea avea unele excepţii, cum ar fi fost problema drogurilor.
La începutul anilor 90, armata lui Khun Sa (rebotezată Mong Tai Army-MTA şi având un efectiv de 10.000 de membri) a întâmpinat serioase dificultăţi, în principal din cauza ofensivei armatelor birmaneză şi thailandeză şi a rivalilor din UWSA.
Ca rezultat, în 1996, Khun Sa s-a predat guvernului birman, ieşind total din scenă. O parte din membrii MTA au refuzat să capituleze, formând South Shan State Army (SSSA).
Începând din 1997, 1998 producţia şi traficul de droguri din Birmania au început din nou să crească, fiind dominate de UWSA.
Autorităţile nu au luat măsuri ferme în acest sens, existând suspiciunea foarte răspândită că junta militară birmană obţine venituri însemnate de pe urma acestor activităţi, fiind probabil şi unul din motivele pentru care nu vrea să predea puterea unui guvern civil.
Producţia de opiu birmană s-a cifrat în 2003 la 810 tone, dintre care 92 % în statul Shan.
Consumul de droguri a crescut în Thailanda, India, China şi Australia. India şi China, care fuseseră mai mult ţări de tranzit, au devenit ţări consumatoare. De exemplu, în provincia Yunnan, numărul capturilor de droguri s-a dublat între 1995 şi 2002.
În acest context, nu este foarte clară poziţia Chinei şi adevăratele ei intenţii. Nu trebuie să uităm faptul că pe teritoriul birman China şi-a instalat o bază navală (pe lângă dezvoltarea accentuată a relaţiilor comerciale bilaterale), făcând acelaşi lucru şi în Pakistan.
Probabil nu este o coincidenţă, ţinând cont şi de faptul că Pakistanul a avut un rol important în amplificarea problemei drogurilor în Afganistan. Din punct de vedere geo-strategic, China a căpătat ieşire şi la Oceanul Indian, fiind deja o putere în zona pacifică.
Influenţa chineză crescândă în spaţiul birman a stârnit îngrijorarea Indiei, care a încercat şi ea să stabilească relaţii normale cu guvernul birman. Aceast şi din cauza faptului că unele grupări insurgente acţionând în nord-estul indian îşi au baza în Birmania.
Amplificarea consumului de droguri în ţări ca Taiwan, India, Australia sau Thailanda nu ar fi decât în avantajul colosului chinez, care nu are nici un interes în mărirea influenţei şi puterii statelor respective.
Această amplificare reprezintă probabil o parte a unui joc politic şi geo-strategic care deocamdată ne scapă, situaţie similară celei din Afganistan.
În sprijinul acestei afirmaţii vine şi realitatea măririi producţiei şi consumului de droguri în state precum Laos, Cambodgia şi Vietnam, care s-a aflat şi se află încă în sfera de influenţă chineză. Producţia laoţiană şi cea cambodgiană sunt exportate mai ales în Thailanda.
Thailanda, s-a confruntat pe lângă creşterea consumului de opiu şi heroină şi cu creşterea consumului de metamfetamină (substanţe denumite pe plan local Yaa Baa, adică medicamentul nebuniei).
Chiar şi Birmania se confruntă cu o populaţie consumatoare de droguri cifrată la circa 150.000-200.000 de persoane.
Tot etnia Wa este considerată ca fiind cea mai implicată în cultivarea drogurilor. UWSA are de întâmpinat opoziţia atât a armatei birmane, cât şi a SSSA. Aceste lupte au produs unele ciocniri de graniţă în 2001 şi 2002 între armatele thailandeză şi birmană.
Mai mult decât atât, autorităţile birmane acuză Thailanda că sprijină SSSA.
Se pare însă că comerţul cu droguri în Birmania se află în cea mai mare parte tot în mâinile minorităţii chineze.
Mai mult decât atât, în China, India, Birmania, Thailanda, Hong-Kong şi Taiwan s-a înregistrat şi o creştere alarmantă a cazurilor de SIDA, aspect corelat în mod automat cu consumul de droguri.
Cu toate aceste dificultăţi, guvernul birman a declarat un embargo asupra cultivării macului, care va intra în vigoare din punct de vedere teoretic de la jumătatea anului viitor.
Drept concluzie, pot fi evidenţiate unele legături între droguri, terorism şi conflicte.
- Producerea, traficul şi consumul de droguri apar şi se răspândesc în zone instabile, dominate de conflicte. Ca exemplu, Afganistanul, Birmania şi Laosul însumează împreună 75 % din producţia mondială de opiu.
- Economia drogurilor cauzează conflicte şi contribuie la perpetuarea lor.
- Drogurile subminează eforturile de dezvoltare, stabilirea unui sistem democratic şi instaurarea unui sistem legislativ bazat pe supremaţia legii.
În aceste state se poate vorbi despre o absenţă a sistemului democratic şi un acces inegal la puterea politică.
Riscul este mult mai mare atunci când puterea politică aparţine unui singur grup etnic sau religios, ori când conducerea politică are un caracter represiv şi este dispusă să recurgă la încălcare drepturilor omului.
Inegalităţile sociale sunt amplificate de caracterul inegal al accesului şi utilizării resurselor. Aceasta este în strânsă legătură cu controlul deţinut de un singur grup asupra resurselor naturale sau producţiei de droguri.
- Conflictele violente prezintă efecte negative similare asupra procesului de dezvoltare, ceea ce înseamnă că ani întregi de dezvoltare pot fi distruse într-un interval foarte scurt.
- Drogurile, terorismul şi conflictele sunt într-o strânsă legătură cu interesele politice şi geopolitice ale marilor puteri.
Astfel, amplificarea producţiei şi traficului de droguri în Semiluna de Aur şi Triunghiul de Aur se datorează în primul rând acţiunilor şi erorilor de judecată ale marilor puteri (Marea Britanie, Franţa, Rusia, SUA, China, etc).
- Drogurile au fost o parte componentă a conflictului ideologic din timpul Războiului Rece.
- După sfârşitul acestei confruntări, problema a fost scăpată de sub control mai ales de către SUA şi Rusia (fosta URSS).
- Problema a căpătat alte dimensiuni odată cu atentatele de la 11 septembrie 2001, recrudescenţa activităţii Al-Qaida şi războiul din Irak.
- Majoritatea heroinei de pe piaţa americană este de origine mexicană (90 94 %).
- SUA nu este interesată de Asia de Sud-Est din punctul de vedere al problematicii drogurilor.
- Producţia din acestă zonă merge spre China, India, Australia şi Japonia.
Drogurile produse în spaţiul afgan sunt consumate în Europa. Din această cauză, efortul spre normalizarea situaţiei în Afganistan va trebui să cadă mai mult în sarcina statelor europene, atât din punctual de vedere al combaterii activităţilor teroriste, cât şi al producţiei de opiu.
Producția afgană de opiu a fost de 6800 de tone în 2021 și 6200 de tone în 2022.
- Rezolvarea acestei probleme (legături) complexe între droguri, terorism şi conflicte va trebui să rezulte din folosirea unui larg evantai de metode, diplomatice, economice, militare şi de lată natură. În acest sens, vor trebui atrase în acest effort cât mai multe state, organizaţii neguvernamentale şi internaţionale (în primul rând cele ale ONU).
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„Iubirea ideală, veşnică, fără pic de ură, există doar între dependent şi drogul său.” – Sigmund Freud
„Drogurile, ca şi beţia, sunt efectul lipsei de voinţă sau al unei voinţe şi al unei imaginaţii viciate.” – Ileana Vulpescu
„Drogurile sunt un pariu cu mintea.” – Jim Morrison
„Asta fac drogurile și alcoolul, îți taie emoțiile în cele din urmă.” – Ringo Starr
