George Simion, președintele AUR, a subliniat, vineri, că mai mulţi cetăţeni şi avocaţi doresc să discute cu reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, dar accesul le este refuzat. Simion a precizat că acţiunile sale nu reprezintă o formă de presiune, ci o manifestare a dorinţei de a apăra democraţia şi statul de drept.
„Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională, inclusiv prin avocaţi, am fost în faţa CCR-ului, nu le este permis accesul, inclusiv avocaţii domnului Georgescu nu pot intra. Eu am fost interpelat de foarte mulţi cetăţeni, care mi-au dat aceste solicitări. Sunt astăzi alături de toţi parlamentarii AUR, alături de poporul român. Vrem să discutăm cu cineva de la CCR. Nu este o formă de presiune, cum pretind unii şi alţii, care ar vrea, probabil, să nu mai existe proteste, ar trebui să stăm liniştiţi la locurile noastre, că ştiu ei ce să facă. Să facă alegerile peste doi ani, peste trei ani, să decidă ei cine este preşedintele, că aparent poporul român, dacă decide, nu este bine. Suntem aici pentru a apăra democraţia, suntem aici pentru a apăra statul de drept”, a declarat George Simion, vineri, citat de News.ro.
George Simion a mai declarat că AUR cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea bugetului şi stabilirea rapidă a datei alegerilor. El a criticat modul în care actuala guvernare sfidează voinţa poporului, subliniind că mulţi cetăţeni au participat la alegeri, iar acum sunt ignoraţi. Simion a mai reafirmat că protestele AUR sunt menite să apere democraţia.
Curtea Constituţională a înregistrat cererea depusă de avocaţii lui Călin Georgescu
Curtea Constituţională a confirmat, vineri, că a înregistrat cererea depusă de avocaţii lui Călin Georgescu. În contextul în care Georgescu afirmase anterior că va solicita revizuirea de urgenţă a deciziei de anulare a alegerilor prezidenţiale, CCR a transmis că cererea a fost depusă în data de 10 ianuarie 2025. De asemenea, Curtea a menţionat că în aceeaşi zi pot fi depuse şi alte solicitări, cereri sau petiţii, atât prin poştă, cât şi prin poştă electronică/e-mail.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: AGERPRES / GRIGORE POPESCU)