George Simion, liderul partidului extremist AUR, s-a aflat lângă Teodosie sau în spatele acestuia pe parcursul întregii slujbe de Bobotează, organizată de Arhiepiscopului Tomisului luni, în Constanța.
Prezența lui George Simion în preajma lui Teodosie nu este o surpriză, iar legătura dintre cei doi, alături de relația apropiată a Dianei Șoșoacă, șefa partidului extremist SOS, cu Teodosie, este una dintre explicațiile pentru rezultatele obținute de partidele extremiste în Dobrogea, 40%, mult peste media națională, sub influența arhiepiscopului pro-rus. Vezi o analiză ISE completă aici.
Teodosie este anchetat pentru declarațiile pro-Putin
Reporterul ISE de la fața locului a surprins mai multe imagini cu cei doi, la slujba-etichetă a lui Teodosie, care a transformat Boboteaza într-un eveniment cu care își identifică propria imagine, prin grandoarea cu care îl organizează. La slujbă a mai participat și un alt parlamentar AUR de Constanța, Cosmin Hristu.
Teodosie este o figură controversată în Biserica Ortodoxă Română, izolat în cadrul instituției și parte din aripa nereformată a acesteia, pro-rusă.
De altfel, Teodosie i-a lăudat pe Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, și pe Vladimir Putin, într-un articol recent din Le Figaro. Teodosie este anchetat în prezent de BOR pentru declarațiile pro-Georgescu și pro-Putin și este acuzat că a încălcat repetat hotărârile Sinodului, forul suprem de conducere al Bisericii Ortodoxe Române.
Continuarea în Info Sud-Est
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: info-sud-est.ro)