Germania interzice difuzarea Russia Today în germană

Data:

​Germania interzice difuzarea în țară a canalului TV Russia Today în limba germană (RT DE), post lansat în 16 decembrie și a cărui transmitere prin satelit fusese deja suspendată.

„Difuzarea programului de televiziune RT DE”, care mai poate fi urmărit pe site și pe o aplicație mobilă, a fost „interzisă” pentru că „nu a fost nici solicitată, nici acordată autorizația necesară conform legii mass-media”, se arată într-un comunicat al autorității germane în domeniu, citat de AFP.

Youtube suspendase deja contul de limbă germană Russia Today în ziua în care a fost lansat în decembrie și, câteva zile mai târziu, transmisia prin satelit a canalului fusese suspendată la cererea autorităților germane.

Postul Russia Today are sediul la Moscova şi dispune de o licenţă sârbă pentru transmisia prin cablu şi prin satelit, licenţă care, potrivit RT, îi permite să fie difuzat în Germania conform legislaţiei europene.

Berlinul consideră însă că licenţa sârbă este insuficientă întrucât RT DE ”este în limba germană şi se adresează pieţei germane”.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov nu a exclus represalii după suspendarea difuzării postului în decembrie. „Încă de la început, autorităţile germane au făcut tot posibilul pentru a da o imagine proastă postului vostru (RT) în societatea germană. Până recent, nu doream să urmăm aceeaşi cale, reducând la tăcere presa (…), dar nu exclud să reacţionăm”, a spus Lavrov.

RT, considerat un instrument de propagandă al Kremlinului în străinătate, începuse să emită în limba germană la data de 16 decembrie. În aceeaşi zi, Youtube a suspendat contul în germană al Russia Today pentru încălcări ale condiţiilor sale de utilizare, considerând că postul încalcă directivele sale în materie de luptă contra dezinformării pe tema COVID-19, titrează REVISTA 22.

spot_imgspot_img
Revista 22
Revista 22https://revista22.ro
Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter. Revista 22 se adaptează din mers schimbărilor societăţii româneşti, fiind cunoscută ca cel mai bun săptămânal de cultură politică din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Armata SUA a testat în Ucraina un proiect secret de inteligență artificială | Aktual24

Armata SUA a testat în Ucraina un proiect secret...

Lucrările la tronsonul Chiribiș – Biharia, din Autostrada Transilvania, vor începe abia anul viitor | Bihoreanul

Lucrările la tronsonul Chiribiș – Biharia, de 28,55 kilometri,...

Candidatul independent care ar putea provoca înfrângerea lui Trump în fața lui Biden | Aktual24

Campania independentă a lui Robert F. Kennedy Jr. pentru...

Peste 85 de edituri, la Târgul de Carte Gaudeamus din Cluj-Napoca | Monitorul de Cluj

Cel mai mare târg de carte din Transilvania, Târgul...