Potrivit hotnews.ro, salariile persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva Covid-19 nu vor mai fi acoperite de stat (sub formă de indemnizații) în Germania în perioadele de carantină, a anunțat miercuri ministrul sănătății, după cum relatează AFP.
Decizia, negociată cu regiunile germane, va intra în vigoare la 1 noiembrie.
„Se spune uneori că ar fi o presiune pentru cei nevaccinați, dar cred că trebuie văzut invers, este o chestiune de echitate”, a explicat Jens Spahn într-o conferință de presă.
Până acum, persoanele aflate în carantină primeau indemnizații pentru a compensa pierderea lor de venit. Cu toate acestea, mai multe „landuri” au pus deja capăt acestei practici.
„Cei care se protejează pe ei înșiși și pe ceilalți prin vaccinare își pun întrebarea justificată de ce să plătească pentru cineva care era în vacanță într-o zonă de risc și care, pentru că nu este vaccinat, trebuie pus în carantină, de ce să plătească pentru o astfel de persoană?”, a justificat el.
Articolul integral, pe hotnews.ro!