Grefier acuzat că a furat peste 300 de dosare penale din Parchetul unde lucra

Data:

spot_img

Un grefier acuzat că a furat peste 300 de dosare penale de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi le-a depozitat în apropierea locuinţei sale a fost trimis în judecată de procurorii din Maramureș. În plus, el ar fi pretins că este procuror şi ar fi întocmit în fals o ordonanţă de clasare, într-un dosar care viza o infracţiune rutieră.

Grefier acuzat că a furat. Și nu doar

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a anunţat, miercuri, că procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a finalizat cercetările desfăşurate împreună cu ofiţerii DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei la momentele comiterii faptelor, pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calităţi oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

„Inculpatul, în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în data de 11.11.2023, a sustras un număr de 323 dosare penale si alte înscrisuri oficiale, înregistrate sau aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi le-a depozitat într-un spaţiu aflat în apropierea imobilului în care locuia”, potrivit DGA.

Citește și: Circ la baletul Operei din Iaşi. Balerinii cer de 4 luni demiterea şefei. Aceasta îi ameninţă cu instanţa

Ordonanţă de clasare întocmită în fals

În 2 noiembrie 2023, în timp ce a fost abordat de o persoană, martor în cauză, şi-a asumat, fără drept, calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Astfel, i-a dat de înţeles martorului că va întocmi o soluţie de netrimitere in judecată în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru o infracţiune la regimul rutier, comisă în stare de recidivă postexecutorie, întocmind ulterior, în fals, o ordonanţă de clasare, prin contrafacerea semnăturii procurorului, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestuia.

Citește și: Expoziția „Fenomenul Pitești. Adevărata față a comunismului în România”, la Timișoara

Totodată, inculpatul i-a înmânat celui din urmă un exemplar al ordonanţei de clasare.

În 23 decembrie 2023, poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş, cu sprijinul unor echipe de luptători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au făcut 3 percheziţii domiciliare în judeţul Maramureş.

Articolul integral, în Reporter 24

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Reporter24

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...