Greșita filosofie a educației din România

O dezbatere pasională a avut loc în aceste zile pornind de la erorile cuprinse în legea educației, erori născute dintr-un act legislativ prost conceput, lipsit de orice viziune pentru dezvoltarea educației din România.

Dezbaterea a pornit de la propunerea de acordare a burselor de merit pentru 30% dintre elevii din orice școală.

O propunere care are, așa cum a fost gândită de Minister, un singur merit: acela că poate cuantifica exact, în fiecare an, numărul burselor acordate și suma totală care se distribuie prin aceste burse. Dar, odată rezolvat acest merit, odată făcut acest calcul, tot restul este haos provocator de tensiuni și stupefacții.

Opinia publică românească, atât de atașată de ideea de meritocrație, s-a scandalizat când a aflat că există în țara noastră câteva sute de copii cu medii de 1 care primesc bursă de merit și câteva mii care, având medii sub 5, beneficiază de aceeași recompensă din partea statului român.

Iar asta, în viziunea aceleiași opinii publice, este inacceptabil pentru că, nu-i așa, ce se mai alege din „merit” dacă până și cei mai slabi dintre elevii români ajung să primească burse, în detrimentul celor care ar merita cu adevărat bursele de merit, adică a celor cu medii mari.

Această falsă dezbatere publică s-a născut, ca atâtea altele, dintr-un perpetuu deficit de competență, de analiză prealabilă a stării de fapt din educație și, mai ales, din seria de erori cuprinse în legile educației.

Va rămâne un motiv de perplexitate generală modul în care Ministerul Educației a decis să ignore cele 66 de pagini ale avizului Ministerului Justiției, un document care semnalează, de la erori ortografice și gramaticale până la încălcări ale Constituției, trecând prin forțarea prin lege a unor măsuri de maximă imoralitate, cum sunt cele legate de mandatele rectorilor.

Dar pentru că echipa lui Sorin Cîmpeanu a rămas complet neschimbată în minister ca să o susțină pe Ligia Deca și să-i ofere președintelui Klaus Iohannis ocazia unei fotografii triumfătoare cu produsul cel mai de preț al mandatului său, numit ironic „România educată”, această echipă a ales să nu țină de cont de sutele, dacă nu miile de observații făcute de Ministerul Justiției.

E bine de știut că multe din aceste observații nu sunt doar corecturi de formă ale legilor, ci sunt obiecții de ilegalitate, care riscă să facă dificilă și să distorsioneze grav aplicarea legilor.

Citește și: Cum evităm dezinformarea atunci când vrem să dăm primii o știre. Despre minciună și propagandă

Ceea ce vedem că se și întâmplă deja, la puțin timp după fotografia de familie cu un președinte zâmbitor și echipa câștigătoare a „României educate” ținând în brațe pruncul scump al misterioșilor experți care au lucrat la acest proiect.

Într-un elan cu accente electorale, Ministerul a decis deci să acorde burse de merit pentru 30% dintre elevii din fiecare clasă. Iar pentru că în clasa a IX-a media care a contat în ierarhizarea elevilor a fost media de la Evaluarea Națională și nu media din cei patru ani de gimnaziu, am asistat la apariția acestor distorsiuni a mediilor foarte mici luate în calcul pentru bursă.

Grăbit să repare ce se mai poate din această farsă, Ministerul Educației a anunțat că va institui o notă minimă pentru acordarea acestor burse. Ceea ce va pune un plasture peste una din rănile educației românești, fără să vindece cât de puțin bolile sale istorice.

Una din aceste boli este chiar „ierarhizarea elevilor”, care provine din eronata filosofie concurențială a școlii românești.

Moștenită într-o formă pervertită din comunism, exacerbată în anii sălbatici ai liberalismului de junglă, filosofia educației noastre concepe încă școala drept spațiul unei concurențe acerbe între elevi, între părinți, între profesori, între școli.

În fiecare an fremătăm la vederea clasamentelor de la Evaluarea Națională sau de la Bacalaureat sau la publicarea clasamentelor liceelor din țară, mândri sau triști că „școala noastră” se află sau nu se află în unul din aceste topuri.

An de an, de multe decenii încoace, împingem elevii într-o competiție nemiloasă cu colegii lor și facem din profesori și părinți galeriile acestei competiții din care, la final de ciclu școlar, toții copiii ies învinși.

Pentru că ne imaginăm societatea ca pe o junglă, înțelegem să ne creștem copiii ca pe niște animale de pradă a căror calitate principală este să supraviețuiască în această junglă.

Facem din ei dușmanii cei mai de temut ai propriilor colegi și arătăm un dispreț nesfârșit față de cei slabi, care trag clasa în jos.

Iar când devin adulți, la finalul liceului, acești prădători sunt de fapt niște victime gata pregătite să fie sfâșiate de o societate în care prădători mai aprigi se înfruptă din lipsa lor de aptitudini sociale.

Legile educației, preluând și rafinând această imagine a societății ca arenă de gladiatori, împing până la insuportabil ideile de „competență”, de „excelență”, de „merit”, privând copiii și adolescenții de orice șansă de a deveni în primul rând niște membri integrabili în societate, înzestrați cu sensibilitate pentru ceilalți, cu capacitate de empatie, de solidaritate sau întrajutorare.

De aceea, nu este de mirare că există cel puțin două teme în societate care nu stârnesc niciun fel de emoție electorală: soarta celor săraci și soarta celor bătrâni.

Pentru că noi suntem învățați de mici că a fi slabi și neajutorați e un păcat, e o greșeală a noastră, că sărăcia se datorează lenei, iar bătrânii nu au decât să se descurce cum pot. Am văzut în această vară în ce fel niște bestii umane au făcut din bătrâni o marfă obscenă în azilele groazei, ca o prelungire a unei atitudini generale de indiferență față de soarta celor neajutorați.

Legile educației nu au, de fapt, o filosofie a educației pe care se bazează. Chiar dacă au înșirat în preambulul lor o listă nesfârșită de valori și principii, puse acolo ca într-un doctorat plagiat, nu cuprind o viziune despre cum ar trebui să arate societatea românească în 2040 sau 2050, atunci când preșcolarii de azi vor deveni adulți și vor guverna această țară.

Citește și: Atenție la Turcia! Erdogan invocă războiul global al religiilor. De ce am greși dacă l-am ignora

Nu transmit în niciun fel ideea unei societăți drepte, incluzive și solidare, în care este loc pentru toată lumea, ci perpetuează cele mai perdante prejudecăți ale noastre, acelea în care am fost noi înșine educați și pe care continuăm să le transmitem copiilor noștri: că trebuie să lupte împotriva celorlalți din jur pentru a se afirma în viață, că trebuie să fie olimpici, excelenți și merituoși.

Iar cine nu reușește, e abandonat la marginile societății, e inclus în programe de terapie sau trimis la munci prost plătite și degradante.

În vreme ce, nu-i așa, merituoșii noștri iau calea universităților străine, lăsând grija societății celor descurcăreți, oportuniști, care, asemeni guvernanților noștri de azi, au trăit școala ca un ocol dureros prin viață, dar au reușit, în cele din urmă, să dea bacalaureatul la patruzeci de ani sau sa plagieze un doctorat imediat după aceea.

Câtă vreme nu vom renunța ca societate la ideea că școala este o arenă de luptă, ci un spațiu pentru pregătirea viitorilor cetățeni ai României și ai Europei, ai lumii întregi, nu vom înceta să producem înfrângeri grele, frustrări și obscurantisme.

Oricât de mult va încerca ministerul să umble la criteriile de acordare a burselor, legile educației vor lăsa mereu pe dinafară pe cei mai neajutorați dintre noi, pe cei mai săraci și mai discriminați.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!