Grevă generală la CFR, pe termen nelimitat

Data:

spot_img

Grevă generală la CFR. Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a anunțat joi când va fi oprită activitatea, după ce revendicările de la greva de avertisment din 15 septembrie nu au fost soluționate de conducerea CNCF CFR SA, informează Clubferoviar.ro.

„Având în vedere faptul că până la data prezentei nu au fost reluate negocierile colective pentru soluționarea revendicărilor ce formează obiectul conflictului colectiv de muncă declanșat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, în vederea stingerii acestuia și încheierii, respectiv înregistrării Contractului Colectiv de Muncă 2023-2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 367/2022, Legea dialogului social, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm hotărârea de a declanșa greva propriu-zisă la nivelul unității dumneavoastră începând cu data de 27 noiembrie 2023 până la data semnării Contractului Colectiv de Muncă 2023-2024”, se arată într-o adresă trimisă directorului general al CNCF CFR SA, Ion Simu-Alexandru, de către Grigore Mare, președintele FNFMCV.

În același document, se solicită o întâlnire a sindicaliștilor cu administrația, dar nu mai târziu de data de 22 noiembrie, pentru a stabili de comun acord treimea de activitate care va fi asigurată pe durata grevei generale, în condițiile legii.

Citește și: Inspectoratul Școlar Vrancea cere unui jurnalist să-și dezvăluie sursele în baza „legii accesului la informații de interes public”

Ce doresc ceferiștii

Pe 15 septembrie, FNFMCV și Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel au organizat o grevă de avertisment de două ore la calea ferată, așa cum a scris atunci Club Feroviar. Printre problemele semnalate atunci se număra lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar. Azi, bugetele au fost aprobate de Guvern.

Citește și: De ce nu ma interesează că Rareș Bogdan s-a dus la piață cu un ceas de 30.000 de euro

O altă problemă este lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Potrivit sindicatelor, pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro.

Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.

Continuarea în Clubferoviar.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: CFR Călători / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Snoop.ro: ANAF descoperă că PNL a plătit o campanie TikTok pentru promovarea lui Călin Georgescu

Snoop.ro: ANAF a descoperit că Partidul Național Liberal a...

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...