Guvernul aprobă indicatorii pentru Autostrada Litoralului ,,Alternativa Techirighiol” 

Data:

spot_img

Guvernul aprobă indicatorii pentru Autostrada Litoralului ,,Alternativa Techirighiol”. În ședința de joi, 8 februarie, Executivul va aproba indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Litoralului, „Alternativa Techirghiol” cu o lungime de 30 de kilometri și un cost estimat de 5 miliarde lei.

Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic au fost realizate de Consitrans, documentația tehnică fiind predată de la sfârșitul anului trecut.

Durata de execuție este de 3 ani, iar pe traseu vor fi construite aprox. 30 de structuri, poduri, pasaje. Podul peste Canalul Dunăre Marea Neagră are o lungime de 330 metri.

„Autostrada are o lungime de 30,590 km și presupune realizarea unui nou pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră.

Traseul acestei variante asigură pe deplin scopul investiției, reprezentând o alternativă rutieră ce permite evitarea în totalitate a localităților, realizându-se, în final, prin preluarea traficului de tranzit, o îmbunătățire majoră a capacităților de circulație ale sectoarelor de drum existente, a rețelei stradale din localitățile tranzitate de către DN 39 și, parțial, DN 38 și degrevarea podurilor existente peste canalul Dunăre – Marea Neagră.

Citește și Folclorista lui Chirica ia bani în 2024 pentru Centenarul din 2018

În cadrul acestei variante de traseu, a fost propusă realizarea unui drum de legatură care să unească „Alternativa Techirghiol” cu pasajul existent peste DN 39 (debușare DN 39A în DN 39), prin realizarea unui nou pasaj, în vederea preluării traficului înscris pe ambele sensuri ale direcției Port (Ro-Ro) – Mangalia.

Această legătură ar permite evitarea de către toate volumele de trafic a tranzitului localităților dispuse pe DN 39, între Agigea și 23 August (inclusiv) și DN 38 (Agigea și Techirghiol). Alternativa Techirghiol ocolește localitățile Techirghiol, Eforie Nord, Eforie Sud, lacul Techirghiol, Tuzla și 23 August” – Proiect Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico -economici.

„Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea:

–30,59 km lungime traseu.

–2 benzi de circulație pe sens.

–31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră.

– spații de servicii (stânga/dreapta).

– parcări (stânga/dreapta).

– Centru de Întreținere și Coordonare.

– 5 noduri rutiere:

1) Nod rutier Cumpăna (km 2+600).

2) Nod rutier între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură (km 5+960).

3) Nod rutier conexiune între drumul de legătură și pasajul DN39A – DN39 (km 5+960).

4) Nod rutier DN38 (km 11+000).

5) Nod rutier 23 August (km 30+220).

Scopul realizării acestui drum de mare viteză constă în construcția unei legături noi și rapide între Autostrada de Centură a Constanței A 4, din zona localității Cumpăna și comuna 23 August, la intersecția cu DN39B, scurtând astfel timpul de deplasare prin creșterea vitezei de călătorie.

Valoarea totală a proiectului este de 1,15 miliarde de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile.” – secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

Mai multe citiți în publicația Economedia.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto – Economedia

spot_imgspot_img
Economedia.ro
Economedia.ro
Economedia este site de știri și analize economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...