Reducerea numărului de secretari și subsecretari de stat a agitat apele pe la ministere. Doar o parte au plecat acasă, însă unii au fost chiar avansați, iar alții au schimbat doar birourile. Cea mai ciudată mișcare a fost la MAE, unde a fost aprobat inițial un număr maxim de 3 secretari de stat, dar în final au rămas 4!
Executivul a aprobat pe 20 martie reducerea numărului maxim de secretari de stat la 56 față de schema inițială, care cuprindea 120 de posturi. Repartizarea pe ministere a fost trecută într-o Anexă a ordonanței de urgență prin care a fost luată măsura (OUG 16/2025).
Urma să rămână câte 2 secretari de stat la Apărare și Cultură, 3 – la Justiție, Sănătate, Externe, Energie și Mediu, 4 – la Interne, Finanțe, Transporturi, Economie, Dezvoltare, Agricultură, Muncă și Educație și 5 – la Investiții Europene.
La Ministerul Afacerilor Externe (MAE), din 6 secretari de stat trebuia să rămână doar 3 (FOTO).

Numai că pe 4 aprilie Anexa a fost republicată în Monitorul Oficial, iar singura modificare a fost că la MAE au fost trecuți 4 secretari de stat în loc de 3 (FOTO).

Pe 8 aprilie, doi dintre cei 6 secretari de stat care apar acum pe site (Andrei Novac și Traian Laurențiu Hristea), au fost eliberați din funcție (FOTO). Unul a reușit să scape de restructurare.

Luca Niculescu și Janina Sitaru sunt în funcții din 2022, iar Clara Staicu și Ana Cristina Tinca – din 2024. Ultima este nora fostului ministru al Apărării, Gheorghe Tinca. Soțul ei, Ștefan Tinca, e ambasador în Turcia. La aceeași ambasadă a lucrat și ea, înainte să ajungă secretar de stat în MAE.
Combinații ca să rămână în aparatul de stat
La alte ministere, au fost făcute tot felul de combinații. De exemplu, Mădălin Voicu a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Cultură, dar în aceeași zi a fost numit subsecretar de stat. Ca să-i facă loc, a trebuit dată afară subsecretarul Cristina-Mirela Nedelcu. În locul lui Voicu, a venit ca secretar de stat Demeter Andras-Istvan.
György Attila a fost eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor, dar a fost numit subsecretar de stat la același minister.
De la Economie, au plecat Terente Ciui și Daniela Nicolescu, iar în locul lor au fost numiți Gabriel-Bogdan Ștețco și Laurențiu Viorel Gîdei.
La Interne, Alin-Cuzma Muntean a plecat la cerere, iar în locul lui a venit Daniel-George Surdu. Tot la cerere a plecat și Victor-Paul Dobre.
De la Transporturi, a plecat la cerere Constantin-Gabriel Bunduc, pentru că era în plus.
De la Proiecte Europene, au plecat Ciprian Manea și Stelian Bărăgan și au venit Kelemen Attila și Răzvan Popescu – avansat din funcția de subsecretar de stat. Ca subsecretar de stat a venit și Anca-Ioana Urda.
La Sănătate, a plecat Tiberius-Marius Brădățan și a venit Damian Claudiu Constantin.
De la Transporturi, a plecat Adrian Foghiș și a venit Ioan Cristian Șologon.
De la Agricultură a plecat Aurel Simion și a venit Zoltán-József Mihály.
La Muncă, au venit Daniela David și Derszi Ákos, iar un post este neocupat.
De la Educație, a plecat Bogdan Cristescu, de la Mediu – Romeo Paul Barbur, iar la Energie a venit în plus Cristian-Silviu Bușoi.
Laurențiu-Alexandru Păștinaru a plecat din fruntea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), unde avea rang de secretar de stat, și a fost numit la noua Agenție Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – cu rang de subsecretar de stat.
La rândul său, Helena-Omna Raicu a fost eliberată din funcția de vicepreședinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), dar în aceeași zi a fost numită ca președinte cu rang de secretar de stat la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
Cu toate că până acum ar fi trebuit operate reducerile, la Dezvoltare încă apar pe site 5 secretari de stat și 3 subsecretari, în loc de 4, respectiv 3 – câți figurau în Anexă. Nu am găsit nici deciziile prin care cei în plus ar fi fost eliberați din funcții.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!