Guvernul susține că s-au făcut făcut pași importanți în implementarea descentralizării, a digitalizării și transparentizării alocării fondurilor publice

Data:

Guvernul anunță, luni, bifarea unor pași importanți în implementarea descentralizării, a digitalizării și transparentizării alocării fondurilor publice.

„Acțiunile eficiente pentru implementarea proiectelor de reabilitare energetică a clădirilor și reducerea riscului la seism, impulsionarea finanțării obiectivelor de investiții, din bugetul de stat și din fonduri europene, sunt obiective ce vor fi continuate în perioada următoare”, anunță, luni, Guvernul României.

„Avem o țară sigură, cu cele mai puternice garanții de securitate”

Amintim că premierul Nicolae Ciucă a vorbit, la sfârșitul săptămânii trecute, despre angajamentul Coaliției, prin Programul de Guvernare asumat în urmă cu șase luni, când pandemia de Covid-19 punea, încă, la grea încercare România, ca și întreaga lume.

„Astăzi, după o jumătate de an de guvernare, avem cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană și peste 90 de miliarde de euro la dispoziție pentru dezvoltarea României. Avem o țară sigură, cu cele mai puternice garanții de securitate, care se dovedesc cu atât mai importante cu cât la granița noastră invazia militară rusă a generat un război devastator. Siguranța de care ne bucurăm, dată de apartenența la NATO și UE, dar mai ales de Parteneriatul strategic cu SUA, oferă României protecția teritoriului, a economiei și, mai ales, a cetățenilor. Și nu doar a noastră, a românilor”, a spus premierul.

„Mix-ul de plafonări și compensări a reușit să salveze situația economic”

Nicolae Ciucă a vorbit și despre pachetele de măsuri implementate după ce prețurile la energie și gaze naturale au început să crească într-un ritm intens.

„Au venit atât în sprijinul gospodăriilor, precum și al mediului de afaceri. Mix-ul de plafonări și compensări a reușit să salveze situația economică, fără a bloca sau afecta funcționarea pieței libere, pentru a menține lanțurile de aprovizionare. Am extins protecția față de alte posibile valuri de scumpiri până la 31 martie 2023, generând, astfel, predictibilitate, stabilitate și încrederea că Guvernul are capacitatea de a susține aceste măsuri pe termen lung”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Întregul bilanț, AICI!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Urmează o retragere a lui Piedone în favoarea Gabrielei...