HeRO-Pilot 112 a generat mașini care dau apel automat la urgențe prin sistemul eCall

Data:

spot_img

Din aprilie 2018 autovehiculele fabricate în Uniunea Europeană, inclusiv mașinile produse în România, au instalată din fabricație tehnologia eCall. Aceasta constă într-un sistem automat care se declanșează pe bază de senzor atunci când mașina este implicată într-un accident rutier.

Practic, automobilul „apelează” automat 112, transmițând totodată informațiile utile echipelor de intervenție: poziția geografică, tipul mașinii și a combustibilului folosit, seria sașiului, direcția de mers. Sistemul poate fi activat și manual prin apăsarea unui buton.

Ceea ce se cunoaște mai puțin, este că inovativul sistem de alarmă care simplifică și urgentează intervenția în caz de accident, este rodul unui amplu proiect european la care au lucrat în consorțiu instituții oficiale ale statelor, companii IT, universități, companii producătoare de mașini. Coordonat de Platforma europeană de implementare eCall, proiectul Harmonized eCall European Pilot 112, pe scurt HeRO 112 a început în 2015, deși conceptul a fost formulat cu doi-trei ani înainte, și a inclus reprezentanți din Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, România, Spania, Suedia și Turcia.

Coordonatorul din România al proiectului a fost organizația pentru implementarea Sistemelor Inteligente de Transport-ITS România, căruia i s-au asociat Serviciul de Telecomunicații Speciale-STS, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-RNCMNR, UTI Systems pentru furnizarea produsului tehnologic, Electronic Solutions pe consultanță și Universitatea Româno-Americană pentru expertiză.

Conf. Dr. Alexandru Tăbușcă, implicat în dezvoltarea tehnică a sistemelor din partea Universității Româno-Americane, ne-a explicat ce parte din operațiune a dezvoltat România în acest proces de intervenție tehnologică pentru creșterea siguranței rutiere.

Specialiștilor români le-a revenit misiunea de a crea mecanismul de diferențiere a apelurilor 112 obișnuite de apelul venit dintr-o mașină aflată într-un incident rutier. Operatorul va observa diferența după simbolul apelului, va primi toate datele de localizare și va ști cât de repede să acționeze”, ne-a spus informaticianul Alexandru Tăbușcă.

Dispozitivul eCall are legătură cu senzorii airbag-ului și va transmite un apel automat la 112 fără să fie acționat de cei din mașină, care pot fi imobilizați sau inconștienți. Inclus din construcție la mașinile noi, construite după aprilie 2018, dispozitivul poate fi achiziționat și montat separat pe mașinile mai vechi. Costul nu depășește 500 lei, dar este o măsură eficientă pentru protecția vieții pasagerilor.

Indiferent dacă este acționat automat sau manual, sistemul dispune de o legătură vocală cu operatorul, astfel încât un pasager sau un martor poate comunica direct detalii despre accident.

Important de subliniat este că apelul plecat dintr-un mijloc de transport dotat cu sistem eCall poate fi recepționat în centrele de apeluri 112 de pe tot teritoriul Uniunii Europene , nu doar în țara de origine. Mașina nu este însă monitorizată în timp real, ci doar atunci când sistemul e declanșat de un eveniment rutier.

Inginerii STS au creat soluția tehnică la care s-a lucrat încă din 2013 și au pus umărul la aplicarea sistemului eCall. România este prima țară care a testat și pus în aplicare proiectul.

Serviciul de Telecomunicații Speciale a comunicat în vara acestui an că peste 4200 de apeluri din cele 190.000 înregistrate la Centrul 112 în perioada ianuarie 2020 – iunie 2021 au fost trimise prin eCall, ca urmare a unor evenimente rutiere. Dintre acestea 850 apeluri s-au declanșat automat la impact, iar în peste 3.400 de cazuri apelul a fost inițiat de ocupanții vehiculului prin acționare manuală.

(Sursa foto: website proiect)


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG REGIO.

Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...