Hibele noilor modificări privind pensiile speciale: nu elimină cu adevărat privilegiile, pavează calea spre Curtea Constituțională

Data:

Amendamentele pe care Guvernul Ciucă le aduce legii pensiilor speciale nu rezolvă problema de fond – introducerea principiului contributivității, cerută de Comisia Europeană. Elimină doar câteva categorii de beneficiari de astfel de pensii și are articole pasibile de neconstituționalitate.

Marea noutate a noilor amendamente este că se umblă pentru prima oară la vârsta minimă de pensionare a magistraților, care va crește la 50 de ani din 2024.

Citește și: Ministrul Educației, despre examenele naționale: „E foarte important ca profesorii să se întoarcă la clasă. Dacă nu se va întâmpla, va trebui să ne gândim la prelungiri și reprogramări”

De asemenea, vârsta de pensionare a militarilor, diplomaților și a personalul auxiliar din instanțe, nu și cea a magistraților, va ajunge la 65 de ani în 2035.

Potrivit ministrului Muncii, modificările au fost elaborate după consultări cu Banca Mondială, care a criticat în repetate rânduri proiectul de lege elaborat de Guvern și votat deja de Senat.

Continuare în Europalibera.org!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Facebook Marius Constantin Budai)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Premierul Ilie Bolojan a amânat întâlnirea din Parlament de luni

Premierul României, Ilie Bolojan, nu se va prezenta luni...

Galațiul solicită guvernului să ia acțiune urgentă în legătură cu Priza Dunării

Primăria Galațiului, alături de operatorul Apă Canal au cerut...

Nou caz de agresiune împotriva unui livrator asiatic, în Popești-Leordeni

Un livrator de 24 de ani, de cetățenie sri...

Aktual24|Guvernul celei mai mari șanse din istoria Moldovei

Un nou guvern a preluat puterea în Republica Moldova....