Holocaustul din România, în benzi desenate. Expoziție și dezbatere, la Botoșani

Data:

spot_img

Holocaustul din România în benzi desenate. Povești de viață ale evreilor și romilor din Botoșani într-o expoziție realizată cu ajutorul elevilor din Botoșani.

Trecutul ne afectează prezentul. Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai sângeroase din istorie, dar trecerea timpului îi face pe unii dintre noi să uite sau să ignore ororile care au distrus viețile a milioane și milioane de oameni.

Orori care au avut loc aici, printre noi, lângă noi.

Știai, de exemplu, că în primăvara anului 1943, 745 de evrei din Botoșani au plătit o „taxă pe zăpadă”? Sau că cei care voiau să își exercite meseria erau obligați să achite taxe uriașe pentru a primi aprobare?

Imagini din trecut. Holocaustul din România” este un proiect care ne apropie de experiențele trăite de evrei și romi în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.

Sâmbătă, 17 iunie 2023, vă invităm să descoperim poveștile de viață din perioada Holocaustului, ale evreilor și romilor din Botoșani.

La ora 11.00, la Hotel Rapsodia din Botoșani va avea loc un dialog despre istorii locale, apoi la ora 12.30, pe Pietonalul Unirii, inaugurarea expoziției Imagini din trecut. Holocaustul în Botoșani”, ilustrată de Octav Ungureanu după scenariul creat de cercetători ai Institutului „Elie Wiesel” în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

Dezbaterea va fi susținută de către Dorin Dobrincu, istoric, Ana Bărbulescu, Marius Cazan de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Ioana Coșoreanu și Matei Vesel,  reprezentanți ai elevilor din Botoșani care au contribuit la realizarea benzilor desenate.

Moderator: Răzvan Chiruță, redactor-șef PRESShub.

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫, 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭, 𝐢𝐚𝐫 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢: bit.ly/42y6aL5

„𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭. 𝐇𝐨𝐥𝐨𝐜𝐚𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 Botoșani” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past-through-graphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related