Holocaustul în Dâmbovița. Știai că cele mai mare orori au avut loc chiar lângă tine?

Data:

spot_img

Holocaustul în Dâmbovița: 21 septembrie 2023 , ora 17:00, Hotel Valahia, Târgoviște, Bulevardul Libertății 7.

Pentru participare este necesar să completați formularul din link, până la data de 20 septembrie 2023 –

https://shorturl.at/xBDWZ

Trecutul se întoarce și ne afectează prezentul. Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai sângeroase din istorie, dar trecerea timpului îi face pe unii dintre contemporanii noștri să uite sau să ignore ororile care au distrus destinele a milioane și milioane de oameni.

Orori care au avut loc aici, printre noi, lângă noi.

Știai, de exemplu, că în toamna lui 1940, evreilor din Târgoviște le-a fost interzis să părăsească orașul fără acordul autorităților iar comercianții evrei au fost obligați să-și vândă afacerile, la prețuri derizorii, ce nu reprezentau mai mult de 10-20% din valoarea reală a acestora? Câți dintre noi știu că la Teiș a funcționat un lagăr pentru deportați evrei sau că romii din județ au fost deportați în Transnistria și mulți au pierit acolo?

Evenimentele din ultimii ani ne-au arătat că greșelile și abuzurile trecutului se repetă cu o ușurință. Tocmai de aceea este important să ne amintim, este esențial să știm, este decisiv să înțelegem.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Fundația Freedom House România vă invită pe 21 septembrie, de la ora 17.00, la hotel Valahia, din Târgoviște, să ne amintim, să învățăm, să înțelegem, prin cuvinte și prin imagine.

De la ora 18:30, evenimentul va continua în Piața Revoluției, cu inaugurarea expoziției de benzi desenate „Imagini din trecut. Holocaustul în Dâmbovița”. Desenator: https://www.facebook.com/smokingcoolcat

Holocaustul în Dâmbovița. Vor vorbi:

Ana Bărbulescu, doctor în sociologie la Universitatea din București și cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“

Silviu Marian Milou, profesor de istorie, Universitatea „Valahia”, Târgoviște.

Emilia Elena Lixandru, profesor de istorie, Colegiul Național „Constantin Carabella”, Târgoviște.

Jesica Mereuță și Diana Ștefan, reprezentantele elevilor de la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, care au contribuit la realizarea benzilor desenate despre Holocaust.

Moderator: Răzvan Chiruță, redactor-șef PRESShub.

Pentru participare este necesar să completați formularul din linkul de mai jos, până la data de 20 septembrie 2023.

https://shorturl.at/xBDWZ

Pentru mai multe informații, scrieți-ne la: office@freedomhouse.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. „…evrei…”___–-____Evrei, romii si maghiarii * sunt calul de bataie al romanilor, de sute de anr( pentru a-si explica si scuza incompetenta si ura ), sa nu uitam ca Romania a abolit sclavagismul( zis robie), printre ultimele tari din lume, si o multime de viitoare personaje importante, au parasit Romania datorita discriminarii sistematice, facuta atat de populatie dar si de autoritati, amintim cazul celebrului actori (unul dintre marii King of cool **), Edward G.Robinson, a carui familie de evrei, a emigrat in USA in 1904, dupa ce unul din copii sai a fost atacat in plina strada, de un grup antisemitic, antisemitismul romanesc si discriminarea generala mai impotriva oricul, sunt istorice si arhicunoscute…(* din cand in cand, vitatii spre rusi , austrieci si turci/// ** in „Cincinatti Kid” este mai cool chiar decat marele King of Cool, Steve McQueen!!!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...