Horia-Roman Patapievici povestește, într-un amplu interviu oferit Newsweek România, despre „Anii urii” de după 2007 și motivele care l-au determinat să părăsească scena publică.
Fostul președinte al Institutului Cultural Român povestește, pentru prima dată public, totul despre cum a ajuns să fie „urât de moarte de semenii mei”, despre cum l-au afectat etichetele de „detractor al lui Eminescu”, „fascist”, „băsist” sau „antiromân”, care i-au fost lipite de-a lungul timpului.
Interviul continuă cu amintiri despre „sila de Partid” pe care a trăit-o în comunism, despre Revoluție și primele zile de libertate, dar și despre cartea sa.
„Declanșatorul a fost condamnarea comunismului în Parlament. Nu știu dacă în sine condamnarea comunismului sau condamnarea comunismului de către președintele României. Cert este că aproape imediat, cumva de a doua zi, a fost înființată comisia parlamentară pentru suspendarea lui și a fost pusă sub autoritatea lui Dan Voiculescu, despre care se știa că îl urăște de moarte și că l-ar vrea terminat (…)”, mărturisește Horia Roman Patapievici.
Domnule Patapievici, ultima dumneavoastră carte se numește „Anii urii”. Despre ce ani și despre ce ură vorbim?
Este vorba despre ura care a apărut treptat în România, începând cam cu 2007, când câteva televiziuni, zise de știri, au brevetat un nou tip de emisiuni de dezbatere și comentariu politic – talk-show-ul de „stigmatizare & exterminare”.
Comentariatul a devenit treptat campanie de presă, campania de presă a devenit campanie de demascare și înfierare și, pe nesimțite, s-a transformat în campanie de exterminare morală. Adversarii politici au fost tratați drept dușmani, iar dușmănia i-a transformat în inamici ai umanității.
Publicului i s-a câștigat consimțământul pas cu pas, prin dezvăluiri (care erau minciuni sau răstălmăciri) și cultivarea unei gesticulații jurnalistice de intransigență sangvinară; apoi, odată consimțământul câștigat, publicul a fost obișnuit cu ideea că dușmanii politici nu pot fi oameni normali, apoi că nu sunt oameni, în fine, că ura împotriva lor și dorința de a-i extermina reprezintă singura atitudine morală sănătoasă.
Înainte de ură, nimeni nu cere sângele aproapelui său; după ură, numai sângele lui te mai poate potoli.
Declanșatorul a fost condamnarea comunismului în Parlament. Nu știu dacă în sine condamnarea comunismului sau condamnarea comunismului de către președintele României. Cert este că aproape imediat, cumva de a doua zi, a fost înființată comisia parlamentară pentru suspendarea lui și a fost pusă sub autoritatea lui Dan Voiculescu, despre care se știa că îl urăște de moarte și că l-ar vrea terminat.
Apoi a urmat campania de presă în favoarea suspendării președintelui, în care televiziunile lui Dan Voiculescu au orchestrat pentru prima oară tehnicile de transformare în dușman a adversarului și de scoatere a lui în afara umanității: aceste tehnici aveau să dea tonul dezbaterii publice în următorii ani, fixând formatul standard al talk-show-urilor politice din perioada pe care eu o numesc „anii urii”, cu atitudinea lor răstită și tonul lor inflamat-acuzator.
În fine, după câștigarea referendumului de către președintele Băsescu și acalmia de o vară – e vorba de vara lui 2007 – , în care presa de atac a lui Dan Voiculescu și-a mistuit și analizat insuccesul campaniei împotriva acestuia, odată cu toamna, campania de demonizare și satanizare a președintelui a fost reluată, seară de seară, pas cu pas, milimetru cu milimetru.
Interviul a fost realizat în 2018 și reluat acum. Continuarea, în Newsweek România!
Foto: Captură video newsweek.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Este o vorba romaneasca, atit de intuitiv exprimata ,ce ne spune : „ Nu intra in cocina caci te maninca porcii ”Un alt principiu de viata ne spune cum a ataca persoane este total diferit de regula (cutuma ) ce ne arata obligatia textierului (orisicare ar fi el )de a ataca doar principii .Momentul in care personalizezi discutia sau personalizezi textul scris si afisat apoi in Media ,ca parte a declansarii unor pareri contrare , devii vulnerabil .Cititorul , cel care doreste a raspunde , va face de cele mai multe ori , exact acelasi lucru ca si textierul .Momentul este decisiv si el transforma , fie de o parte fie de cealalta parte , totul in ura .Practic, ca si textier , iti asumi disputa inter umana .Riscul este asumat si nu exista dreptate nici de o parte si nici de cealalta parte .Devii ,asumat, tinta unora ce au alta parere decit a ta .De aici si pina la manifestarea „ URII ”este doar un pas si el are uneori valente ce nu sunt exprimate ci doar subintelese si in gindirea textierului .Un cititor intelept poate discerne si este tot mai evident cum un cititor ,avizat, intelege contradictia dar cel ce poate intelege are si obligatia principiala de a nu fi pozitionat de partea acelor persoane ce duc totul intr-o confruntare uneori emotionala si usor agresiva . Sentimentalismul ce ne pozitioneaza de o parte sau de alta atunci cind ne referim la persoane este evident o eroare . Nimeni nu are doar partea pozitiva a lucrurilor in portabagajul intelegeri faptelor si nu al vorbelor .Cind iti asmuti sentimentele impotriva altora poti avea parte de surprize .Cind discuti doar principii esti ferit de restalmacirea vorbelor atasate peroanelor .Vorba ce ne spune:a-și pune curul la bătaie pentru altcineva are si ea partea ei de adevar ce ne arata capcana in care poti cadea .